Măntescu: 7.300 de feroviari ar putea fi dați afară; există soluţii mai bune,dar nesusţinute politic

Preşedintele Confederaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat marţi că circa 7.300 de salariaţi ai companiilor CFR SA, CFR Marfă şi CFR Călători ar putea fi disponibilizaţi, deşi există soluţii mai bune pentru redresarea financiară a acestor societăţi, nesusţinute însă politic.

"Deocamdată, ne pregătim cu un program de măsuri pentru echilibrarea economică a societăţilor, ca să nu existe disponibilizări. Şi ei (conducerea celor trei societăţi, n.r.) au soluţii mai bune, dar nu sunt susţinute politic", a declarat, marţi, Măntescu, după o şedinţă AGA şi CA pentru aprobarea contractului colectiv de muncă şi a bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2011 de la societăţile feroviare.

Astfel, la CFR Călători şi CFR SA există două variante de programe de restructurare, respectiv unul în care se vor păstra opt regionale şi unul cu cinci regionale. În varianta cu opt regionale, CFR SA ar urma să disponibilizeze 1.290 de persoane, iar CFR Călători 923, iar în cea de-a doua variantă, CFR ar disponibiliza 1.492 persoane, iar CFR Călători 1.021.

Totodată, dacă se va aproba programul în varianta cu opt regionale, angajaţii vor renunţa la primele de Paşte şi de Crăciun, de concediu şi la tichetele de masă, la fel ca în 2009 şi în 2010, informează Mediafax

Şi la CFR Marfă există două variante de programe, respectiv unul cu concedierea a 3.000 de salariaţi, care vor renunţa la prime şi vor schimba autorizaţiile de călătorie de la clasa I la clasa a II-a, şi o variantă cu 4.325 de disponibilizări.

Măntescu a spus că cele trei companii feroviare au avut şi luni şedinţă de CA şi AGA, dar bugetele şi programele de reorganizare nu au putut fi aprobate, întrucât directorii nu au fost mandataţi.

Nici marţi cele două părţi nu au ajuns la un acord, însă au aprobat bugetele de venituri şi cheltuieli, fundamentate şi în acest an pe pierderi.

"Aceste bugete trebuie neapărat aprobate până pe 15 ianuarie, pentru a putea fi introduse spre aprobare în şedinţa de guvern. De asemenea, potrivit acordului cu FMI, societăţile care au înregistrat pierderi în 2010 trebuie ca în acest an să îşi însoţească bugetele de venituri şi cheltuieli cu programe de restructurare", a spus Măntescu.

El a spus că a primit o informaţie potrivit căreia CFR Marfă a solicitat guvernului, în decembrie, un ajutor de stat, însă nu l-a primit, în timp ce operatori privaţi au fost susţinuţi.

"Dacă se adevereşte informaţia, este un lucru grav, pentru că vorbim de milioane de lei", a menţionat sindicalistul.

Potrivit lui Măntescu, în sistemul feroviar de stat sunt în prezent 56.000 de angajaţi, cu un salariu mediu net pe 2010 de 1.600 lei pe lună. Contractele colective de muncă expiră la finele lunii ianuarie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel