Ministrul Educaţiei Liviu Pop susţine că manualele pentru clasa a cincea pot fi deja comandate.
Ele sunt disponibile în format electronic, însă multe şcoli din ţară încă nu le-au primit.
Asta în condițiile în care profesorii au terminat compendiul introductiv şi nu mai au din ce să le predea elevilor.
Ministrul Educației, Liviu Pop a declarat la TVR că de o lună de zile toate manualele sunt disponibile pe site-ul edu.ro. Toate unitățile școlare au comandat aceste manuale. S-au încheiat contractele de livrare. Unele edituri au livrat manualele, altele așteaptă termenul maxim de livrare din anumite motive, a spus Liviu Pop.
Nu avem nicio problema. Existând manualele în format digital, profesorii comandându-le deja se știe cu ce manual se lucrează. S-ar putea ca unele edituri, din anumite motive să întârzie distribuirea manualelor. Pentru acele edituri vom aplica sancțiunile din contract, a adăugat ministrul, potrivit sursei citate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News