Centrul de Resurse Juridice(CRJ) consideră absolut necesară urgentarea revizuirii conţinutului manualelor de Istorie a României. Cele două manuale de Istoria României de clasa a VIII-a datează din 1998 şi 1999, iar cele pentru nivel liceal - din 2006 şi 2007. Manualele ar fi fost doar retipărite.
La această concluzie s-a ajuns după ce CRJ a analizat 13 manuale de Istorie a României de clasele a VII-a, a XI-a şi a XII-a.
Iată concluziile CRJ:
* Manualele de istorie analizate nu reuşesc să promoveze atitudini de respect şi valorizare a diversităţii.
* Autorii de manuale introduc în lecţii concepte clasice precum minorităţi etnice, minorităţi religioase, cultură şi tradiţii, unitate în diversitate, alături de noi concepte derivate din cadre teoretice ce valorizează diferenţa - concepte precum multiculturalism, diversitate, decolonizare etc.
* Evenimente dramatice din istoria romilor, precum robia şi Holocaustul, unde agresorii au fost etnici români, sunt ignorate total sau, cel mai des, menţionate superficial, fără a oferi elevilor date concrete sau un context mai elaborat.
* Istoria comunităţii evreieşti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial este prezentă în majoritatea cazurilor, dar în unele manuale nu există un conţinut dedicat Holocaustului din România, în altele este prezentată lapidar sau nici nu se precizează termenul de Holocaust.
* La nivelul clasei a VIII-a, unde sunt aprobate doar 2 manuale de istorie a românilor, într-un manual există o menţiune pasageră referitoare la deportările evreilor şi romilor din România, iar în celălalt se folosesc expresii eufemistice de tipul gravele evenimente din război. Niciunul nu menţionează termenul de Holocaust.
Lipsuri majore din manuale
* Personajele istorice femei sunt apariţii rare în manuale.
* Domină referiri la religia ortodoxă; de multe ori menţiunile sunt stereotipe (liant al românilor, element al conştiinţei şi culturii naţionale), alteori creştinismul este discutat în opoziţie cu islamismul. În manualele de clasa a XI-a apare noţiunea de fundamentalism religios pe care multe manuale o ilustrează cu exemple de fundamentalism islamic.
* Autorii de manuale nu au introdus niciun eveniment marcant din istoria femeilor din România - referinţe extrem de rare şi lapidare despre drama femeilor din România ceauşistă, câteva manuale menţionează câştigarea dreptului de vot pentru femei în constituţia carlistă.
* Cu foarte puţine excepţii, nu apar referinţe la existenţa şi istoria minorităţilor sexuale - mai ales la persecuţia acestora în timpul regimului comunist.
* Nu apar referinţe legate de viaţa persoanelor cu dizabilităţi.
* Sursele istorice prezentate elevilor nu conţin studii sau cercetări dedicate istoriei romilor, a femeilor şi rareori fac apel la istoriografie specifică comunităţii evreieşti.
Drept urmare, CRJ solicită includerea obligatorie, în toate manualele de istorie a României, a istoriei privind robia romilor, Holocaustul în România, minorităţile etnice în perioada comunistă şi drepturile femeilor, revizuirea lecţiilor (a conţinutului de informaţii) pentru a include mai multe informaţii despre minorităţi etnice (cu accent pe minorităţile etnice cele mai discriminate în România), minorităţi religioase şi despre femei, notează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News