Forțe ale Ministerului Apărării Naționale au executat duminică, 8 septembrie, acțiuni de căutare ale unor eventuale fragmente de drone căzute în urma atacurilor, din noaptea anterioarǎ, efectuate de forțele ruse asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România.
Echipe din MApN, în cooperare cu specialiști din Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne, au cercetat proximitatea localității Periprava, judetul Tulcea, de unde au ridicat fragmente ale unei drone de origine rusească, urmând ca acestea sa fie expertizate, conform procedurilor legale.
În perioada următoare vor fi executate acțiuni de cercetare și în proximitatea localității Caraorman, unde a fost semnalată o altă posibilă zonă de impact.
Atât aria cercetată în apropierea localității Periprava, cât și posibila zonă de impact din proximitatea localității Caraorman se află în zone mlăștinoase, în afara localităților, nefiind afectate elemente de infrastructură.
Duminică dimineață, în jurul orei 03:00, locuitorii din județele Constanța și Tulcea au fost avertizați printr-un mesaj RO-Alert cu privire la riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian.
Acesta este primul astfel de avertisment emis pentru populația din Constanța, în timp ce locuitorii din Tulcea au mai primit astfel de mesaje în ultimii doi ani, în contextul conflictului din Ucraina. Autoritățile au îndrumat cetățenii să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecție civilă, avertizându-i să rămână în interiorul locuințelor, departe de ferestre și pereți exteriori, în lipsa altor alternative.
Mesajul, transmis de autorități, a fost clar: „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori. Durata estimată: 90 de minute.”
Premierul Marcel Ciolacu a comentat situația duminică dimineață, subliniind că nu au fost raportate probleme majore. „Am vorbit cu ministrul Apărării noaptea trecută și din nou dimineață. Nu au fost probleme deosebite pe teren. Ne așteptăm ca atacurile să continue, deoarece urmează perioada exportului de grâne. Din păcate, avem un război lângă granițele României”, a declarat acesta într-o intervenție televizată.
Nu este pentru prima dată când populația din nordul județului Tulcea este avertizată cu privire la pericolele legate de resturi de drone. În lunile iulie și august ale acestui an, locuitorii din zonă au primit două alerte RO-Alert în decurs de 24 de ore, ca urmare a atacurilor rusești asupra infrastructurii din Ucraina.
În martie 2024, fragmente de dronă au fost descoperite în Insula Mare a Brăilei, iar în februarie 2024, au fost emise alerte similare pentru locuitorii din Tulcea și Galați. Aceste atacuri sunt legate de tensiunile continue dintre Ucraina și Rusia, afectând direct și regiunile românești din apropierea Dunării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu