MApN: Nu există un proces de recrutare a tinerilor sau mobilizare a rezerviștilor

Mircea-Duşa
Mircea-Duşa

Ministerul Apărării Naționale a "infirmat categoric", vineri, într-un comunicat de presă, existența unui proces de mobilizare a rezerviștilor sau de recrutare a tinerilor.

Citește și: Pregătiri de război: recrutarea obligatorie


"Documentul la care se face referire, ordinul comun publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 312, din 28 aprilie 2014, actualizează modelul certificatului medical eliberat de medicul de familie ce urmează să fie prezentat de tineri la comisia locală de recrutare-încorporare, pentru efectuarea vizitei medicale. Acest demers este unul legal, în conformitate cu articolul 27 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede în mod expres obligativitatea stabilirii unui model unic pentru acest tip de document. Acest certificat este unul similar cu cel al soldaţilor şi gradaţilor profesionişti", se arată în comunicat.

Exclusiv: Dușa, despre ordinul din MO privind recrutarea


MApn precizează că măsura legislativă nu are legătură cu eventualitatea escaladării situației din regiune.

"Referitor la aprecierile privind capacitatea operaţională a Armatei sau implicarea României în vreun act militar pe teritoriul Ucrainei, Ministerul Apărării Naţionale precizează că acestea sunt speculaţii şi trebuie evitată căderea în capcana unui război psihologic. Armata României este în măsură să-şi îndeplinească îndatoririle stabilite prin Constituţie, pentru asigurarea securităţii naţionale şi îndeplinirea obligaţiilor internaţionale asumate de România în plan militar. Ca membră a NATO, România ia toate măsurile, conform deciziilor stabilite la nivelul Consiliului Nord-Atlantic, pentru a fi pregătită să contribuie la realizarea obiectivului fundamental al NATO, apărarea spaţiului comun aliat", se mai arată în comunicat.

Citește și: Băsescu, despre ordinul din MO privind recrutarea în caz de război

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel