Ministerul Apărării Național pregătește vaccinarea anti-COVID-19 pentru etapa a II-a. Se pot vaccina și familiile celor din personalul eligibil.
În pregătirea trecerii la vaccinarea personalului eligibil pentru etapa a II-a de vaccinare, estimată de Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) să înceapă în a doua jumătate a lunii ianuarie, Ministerul Apărării Naționale a stabilit măsurile organizatorice pentru imunizarea voluntară a personalului militar și civil care activează în Armata României, respectiv militarii în rezervă, retragere, veteranii și văduvele de război.
În acest sens au fost stabilite două grupe de prioritate, în conformitate cu criteriile de eligibilitate prevăzute de strategia națională.
În prima grupă de prioritate sunt cuprinse persoanele care optează pentru vaccinare și care sunt înregistrate cu boli cronice, în funcție de indicația terapeutică, pensionarii militari cu vârsta de peste 65 de ani, veteranii și văduvele de război. De asemenea, va fi vaccinat personalul din serviciul de luptă permanent, personalul aeronautic (membri ai echipajelor, personal tehnic, controlori de trafic aerian etc), personalul militar și civil participant sau aflat în pregătire pentru misiuni și operaţii desfășurate în afara teritoriului național, dar și cel de la misiunile permanente, precum și personalul care execută misiuni în sprijinul altor instituții (MAI, Ministerul Sănătății etc). Din această grupă de vaccinare vor face parte și persoanele care ocupă funcții-cheie în structura MApN, precum și personalul, studenții și elevii instituțiilor militare de învățământ (conform recomandărilor de vaccinare pe criteriul de vârstă).
Cea de a doua grupă a acestei etape se adresează personalului militar și civil în activitate, care nu a fost cuprins în grupele de prioritate anterioare, pensionarilor militari cu vârsta sub 65 de ani și rezerviștilor voluntari.
În centrele de vaccinare organizate de MApN vor putea fi vaccinați și membrii de familie ai personalului eligibil (soț sau soție, copiii, precum și persoane aflate în întreținere legală), care și-au exprimat voluntar dorința de a se vaccina, în funcție de etapa în care se încadrează, conform strategiei naționale de vaccinare (etapele II și III).
Pentru vaccinarea personalului prevăzut mai sus, MApN va înființa centre de vaccinare proprii, care vor fi evaluate și acreditate de Direcția medicală a ministerului, comunicate Institutului Național de Sănătate Publică, prin CNCAV, și incluse în Registrul electronic național de vaccinare, precum și în aplicația informatică dedicată (Platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19).
Unitățile militare vor planifica, în centrele de vaccinare ale MApN, vaccinarea personalului și rezerviștilor voluntari proprii, iar pensionarii militari, veteranii și văduvele de război vor fi planificați prin intermediul centrelor militare județene, de sector sau zonale. Fiecare centru de vaccinare va fi prevăzut cu unul sau mai multe puncte de vaccinare, care vor funcționa zilnic între orele 8.00-20.00, inclusiv în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.
Informarea pensionarilor militari, a veteranilor și văduvelor de război cu privire la procedura de înscriere pentru vaccinare și programarea efectivă a acestora se va face prin intermediul centrelor militare județene, de sector sau zonale. În acest sens, printr-un mesaj inserat de Casa de pensii sectorială a MApN pe spatele cuponului de pensie, pensionarii militari și veteranii de război vor fi anunțați că, în situația în care își exprimă consimțământul pentru a se vaccina împotriva COVID-19, se pot adresa centrului militar de pe raza de domiciliu, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00, pentru programare și informații suplimentare.
Pentru personalul care nu se poate deplasa, se vor organiza prin grija centrelor de vaccinare, în funcție de situație, echipe mobile care vor executa vaccinarea. În situațiile în care personalul militar în rezervă, retragere, veteranii și văduvele de război sau membrii de familie ai acestora nu se pot deplasa la centrele de vaccinare ale MApN, comandanții unităților și centrelor militare vor solicita sprijinul Direcțiilor de Sănătate Publică pentru programarea acestora la alte centre de vaccinare, din rețeaua Ministerului Sănătații, mai apropiate de zona de domiciliu.
În vederea unei bune informări și programării pentru vaccinare, numărul posturilor din call-center-urile deservite de militari va fi sporit, iar programul de funcționare a modulelor de planificare la vaccinare va fi zilnic între orele 08.00 – 22.00, inclusiv sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale.
Vaccinarea personalul militar și civil care activează în Armata României, respectiv a militarilor în rezervă, retragere și veteranilor de război se va face exclusiv prin exprimarea opțiunii în mod voluntar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News