Maradona, concediat în Emirate

Antrenorul argentinian Diego Maradona a fost concediat de clubul arab Fujairah, după ce jucătorii săi au ratat promovarea în primă ligă a Emiratelor Arabe Unite.

Demiterea din postul de antrenor principal a fostului mare fotbalist Maradona (57 ani), a fost anunţată vineri seara printr-un mesaj pe Tweeter, după ce Fujairah a remizat cu Khorfakkan (1-1) şi a rămas pe locul 3 care nu asigură promovarea directă în primul eșalon al fotbalului din Emirate (UAE Pro-League), relatează Agerpres citând DPA.

O cunoștință din România

De la preluarea mandatului de tehnician, Maradona l-a transferat la Fujairah pe conaționalul său Danilo Carando, vârful argentinian în vârstă de 29 de ani care în 2010 a trecut și pe la echipa FC Astra Ploiești, în tricoul căreia a marcat un gol în România.

Eșecuri ca antrenor

Campion mondial ca jucător în 1986, Diego Maradona a condus naţionala Argentinei ca selecţioner între 2008 şi 2010, inclusiv la un turneu final de Cupă Mondială, iar apoi a antrenat un alt club arab, Al Wasl, între 2011 şi 2012, fără rezultate notabile.

Postul de tehnician la Fujairah i-a fost oferit în aprilie 2017, iar jucătorii săi au fost înfrânți o singură dată în cele 19 etape de campionat pe care echipa le-a jucat până în prezent sub conducerea sa.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel