Tată a 5 copii, fostul star al fotbalului argentinian Diego Maradona va recunoaşte în curând paternitatea asupra a încă trei copii pe care i-a conceput în perioada în care s-a aflat în Cuba pentru a-şi trata dependenţa de cocaină, a anunţat vineri avocatul său, transmite AFP.
'Maradona are trei copii în Cuba cu care ţin legătura. Trebuie să vorbesc cu Diego care deocamdată nu i-a recunoscut, însă Diego îşi va asuma responsabilităţile ce-i revin', a asigurat avocatul starului argentinian, Matias Morla, pentru televiziunea Canal Trece. Avocatul nu a precizat numele, sexul sau vârsta celor trei copii, menţionând doar că aceştia provin din relaţiile lui Maradona cu două femei.
La aflarea acestei informaţii, Giannina Maradona (29 de ani), aflată în conflict cu tatăl său, s-a grăbit să-l ironizeze pe Instagram: 'Mai trebuie încă trei ca să-ţi faci o echipă de fotbal. Hai că poţi!'. Între anii 2000 şi 2005 fostul campion mondial a petrecut mai multe perioade de timp în Cuba, unde a urmat tratamente pentru a scăpa de dependenţa de cocaină. El are doi copii, Dalma (31 de ani) şi Giannina din căsătoria cu argentinianca Claudia Villafane, care i-a fost soţie între anii 1984 şi 2003. Diego Junior (32 de ani) şi Jana (22 de ani) au fost recunoscuţi mai târziu. Ei au fost concepuţi cu italianca Cristiana Sinagra şi cu argentinianca Valeria Sabalain. Maradona este şi tatăl micuţului Diego Fernando (6 ani). El s-a întors recent la mama acestuia, argentinianca Veronica Ojeda, după ce s-a despărţit de jucătoarea de fotbal Rocio Oliva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu