Primul maraton cu Moşi Crăciun va avea loc în pe străzile din Sibiu.
'Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, împreună cu Asociaţia Events For Tourism, organizatorul Târgului de Crăciun din Sibiu 2018, vă prezintă Marea MoşMondeală, sau fuga cu moşi - ediţia I. Ne-am hotărât să umplem Sibiul şi Târgul de Crăciun de moşi. Mai exact, ne adunăm vreo 200 de persoane, ne deghizăm în moşi şi, preţ de vreo 3 km, cu startul din Târgul de Crăciun, vom alerga sau ne vom moşmondi, cu zâmbetul la purtător, prin centrul Sibiului, într-o cursă necronometrată, plină de lumină şi de muzică, pentru a face bine. Scopul acestei curse este de a dărui o şansă persoanelor cu dizabilităţi pentru practicarea diferitelor ramuri sportive: atletism, baschet etc', a anunţat organizatorul, Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, pe pagina sa oficială.
Pănă la ora difuzării acestei știri, o sută de persoane s-au și înscris la primul maraton cu Moşi Crăciun. Alergarea va avea loc în 13 decembrie, pe străzile municipiului Sibiu. Evenimentul a fost botezat 'Marea MoşMondeală', au declarat joi, pentru Agerpres, reprezentanţi ai organizatorului.
Donații pentru persoane cu dizabilități
Primii o sută de alergători înscrişi vor primi, gratis, costumul lui Moş Crăciun, din partea organizatorului. Mai sunt acceptaţi încă o sută de alergători la start, care vor fi nevoiţi să vină cu costumul Moşului de acasă. Toţi participanţii plătesc o taxă de 60 de lei, jumătate din bani fiind donaţi unei asociaţii care urmează să cumpere scaune cu rotile speciale pentru practicarea sportului de către persoanele cu dizabilităţi. La finalul cursei, toţi moşii vor primi câte o medalie haioasă, promit organizatorii.
Cei interesaţi se mai pot înscrie până în 11 decembrie. Cursa va avea loc în 13 decembrie, între orele 19,00 şi 20,30, cu plecare din Târgul de Crăciun, amenajat în Piaţa Mare din centrul istoric al Sibiului. Nu vor exista premii, ci doar plăcerea de a alerga în costumul lui Moş Crăciun şi nimeni nu va fi cronometrat, cursa având un scop caritabil şi de a-i înveseli pe cetăţeni. Curse similare cu cea care urmează să aibă loc în premieră la Sibiu au mai avut loc în Madrid, Sydney, Rotterdam, Londra, Las Vegas, Montevideo sau Liverpool.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News