Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”, iar până la finalul lunii în somptuoasă sală a Teatrului Godot îşi vor găsi locul o varietate de producţii independente. Publicul se va bucura de montări îndrăzneţe şi inedite ca „Double Fiesta”, comedii spumoase ca „Soţul soţiei mele” sau inconfundabilul one man show „Era ok şi la 60”, dar vor avea şi ocazia unei incursiui istorice, prilejuite de spectacolul „Costantin.”
12 ianuarie avanpremieră „Testosteron" de ANDRZEJ SARAMONOWICZ, ora 19.00
Regia: Zakarias Zalan
KORNEL – Andrei Cojanu, STAVROS – George Remeş, JANIS - Bogdan Liscan, ROBAL – Vlad Logigan, TYTUS – Marcelu Veselu, TRETYN – Cristian Vittorio, FISTACH – Filip Popescu
Șapte bărbați la o nuntă eșuată! Mireasa a fugit de la altar! Mirele Kornell e la camera de gardă!
Socrul mare vrea să afle adevărul! Doar că, din cei șapte bărbați prezenți, Kornell nu este singurul care a fost înșelat... Iar, în loc ca lucrurile să se simplifice, povestea se complică tot mai mult! O comedie nebună cu bărbați macho și mai puțin macho, care își spun părerea despre femei. Nu știm dacă au dreptate, dar cu siguranță e foarte amuzant!
Nerecomandat minorilor sub 16 ani, cuplurilor fără umor şi ciorbelor reîncălzite!
15 ianuarie "A douăsprezecea noapte"de William Shakespeare, ora 19.00
Direcție scenică: Valeria Sitaru și Vlad Logigan
Light design: Ruxandra Bobleagă
Un spectacol plin de viață, comedie și confuzie.
Distribuție: Orsino – Andrei Neagoe, Olivia – Lisa Calotă, Viola – Mia Ionescu, Maria – Yasmin Petroșanu, Sebastian – Mara Tătar, Malvolio – Andrei Cojanu, Sir Toby – Marcel Veselu, Sir Andrew – Bogdan Liscan, Feste – Filip Popescu, Antonio – Nicholas Bohor, Curio – Costin Stăncioi, Fabian – Cristian Vittorio, Căpitanul de navă – Georgiana – Ariadna Tițoiu, Preotul – Isadora Băltățeanu
16 ianuarie "Fat cats" – Jazz the Palace ora 20.00
Se anunță o seară relaxantă, plină de rafinament, unde muzica jazz va fi acompaniată de un vibe special și de prezența unor oameni frumoși, ieșiți să se bucure de o experiență de neuitat.
Pe scenă vor urca:
Sorin Nicolescu – maestru al trompetei, aducând accente vibrante și o energie molipsitoare.
Dan Mitrofan – un virtuoz al chitarei, gata să creeze armonii sofisticate și să surprindă prin improvizație.
Vlady Săteanu – la bass, oferind fundația ritmică perfectă și o profunzime captivantă fiecărei piese.
Sabin Tarabega – la tobe, cu un groove impecabil care dă viață fiecărui moment muzical.
17 ianuarie - "Vino Veritas," ora 20.00
Regizat de Daniel Popa, cu o distribuție de excepție și un text plin de umor, acest spectacol sincer și fără artificii dezvăluie adevărații monștri atunci când două cupluri beau împreună un ciudat vin albastru.
Cu: Mirela Zeța, Andreea Mateiu/Ana-Maria Pop, George Remeș, Marius Călugărița
18 ianuarie - "Era ok și la 60!" ora 19.00
Răzvan Vasilescu explorează bucuriile și paradoxurile vieții, aducând umor și ironie în fiecare poveste. Actorul vorbește despre cum înaintarea în vârstă i-a schimbat perspectiva, oferind o lecție de viață plină de sinceritate. Spectacolul transformă râsul într-un adevărat elixir, reamintindu-ne că fiecare vârstă are farmecul ei.
19 ianuarie "Double Fiesta," ora 20.00
Așa cum titlul deja divulgă, este vorba despre o petrecere. Ocazia este irelevantă, fiecare spectator fiind liber să își clădească propria experiență, bazată pe felul în care se recunoaște pe sine și pe alții prin această “petrecere-oglindă”. Fascinantul spațiu al Palatului Bragadiru facilitează apropierea spectatorilor de petrecere, astfel încât ei nu vor rămâne la stadiul de voyeur care privește din întuneric, ci se vor putea conecta la energia celor 16 performeri.
22 ianuarie "Soțul soției mele", ora 20.00
Vă prezentam, in premiera in Romania, povestea unei BIGAME!! Adică, ce? Numai femeile sa sufere? Bărbatul este învingător întotdeauna? Uite ca nu!! Miro Gavran (autor), Anca Maria Colteanu (regizor) si actorii Ana Maria Carablais / Teodora Calagiu Garofil, Darius Daradici, Liviu Cheloiu,
aduc in fața spectatorilor, o comedie spumoasă cu multe rasturnari de situatie, cu impacari si despartiri, cu pacturi si impacturi, o poveste simplă, la prima vedere, cu o femeie si doi bărbați.
23 ianuarie "I.D.I.O.T," ora 20.00
Cu : Roxana Lupu si George Constantinescu
Regia - Mike Savuica
Scenografie - Cilem Turkoz
Muzică - Eugen Dan Drăgoi
I.D.I.O.T. este un thriller psihologic intens, un spectacol care te prinde și nu te lasă să respiri. Pe măsură ce Tony și doctorița Edel își înfruntă proprii demoni, tu, spectatorul, vei fi parte din acest joc psihologic.
Ce vei alege tu să faci?
Vino și trăiește o experiență unică!
Spectacol nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 14 ani
Conține efecte stroboscopice de scurtă durată – nerecomandat persoanelor cu sensibilitate sau epileptice.
29 ianuarie „Palace Escape” aka Opturi Supranaturale, ora 20.00
Un spectacol de Andrea Gavriliu
Spectacolul ce poartă semnătura artistei Andrea Gavriliu, care împreună cu Corina Boboc, Mihai Dobre și 19 artiști ai UNATC ne va purta prin captivantul univers al cabaretului, al umorului și a sensibilității artistice. Minunatul spațiu al Palatului Bragadiru a reprezentat sursa principală de inspirație pentru un astfel de spectacol, care se bazează pe muzică energică, mișcare spectaculoasă și jucăușă. „Palace Escape” este „pansamentul” ideal pentru orice individ, indiferent de vârstă, educație sau preferințe. Așadar, doamnelor și domnilor, vă invităm la palat pentru a vă lăsa seduși de un spectacol de cabaret în „opturi supranaturale”!
30 ianuarie "Constantin," ora 20.00
Într-un ansamblu arhitectural de patrimoniu, istoria prinde viață printr-o poveste despre credință, iubire și sacrificiu. „Constantin" evocă ultimele luni din viața domnitorului Constantin Brâncoveanu și a familiei sale, având la bază un text contemporan scris de Alexandru Popa.
Bilete pe Teatrul Godot.ro, Ticketstore.ro, Biletlateatru.ro, IaBilet.ro şi alte site-uri specializate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci