Maratonul de vaccinare de la UMF Târgu Mureș a înregistrat un record național, susține profesorul Alexandru Rafila.
Maratonul Mureşul se Vaccinează, găzduit de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie George Emil Palade, este un "mare succes", peste 5.000 de persoane fiind imunizate în 48 de ore, ceea ce reprezintă un record la nivel naţional, a declarat, duminică, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, scrie Agerpres.
"Gândindu-mă la dimensiunea oraşului, chiar a judeţului, a numărului de fluxuri de vaccinare, 5.000 de persoane vaccinate reprezintă un record la nivel naţional", a precizat Rafila, într-o conferinţă de presă.
În opinia sa, un motiv pentru care foarte multe persoane s-au prezentat la centrele de vaccinare l-a reprezentat încrederea populaţiei în profesioniştii din sănătate, în cadrele didactice de la UMFST Târgu Mureş. "Lucrul ăsta este cel care contează. Mai mult, chiar îi sugerez domnului rector, dacă se poate, să menţină, împreună cu Direcţia de sănătate publică, un centru de vaccinare, sigur, nu cu 10 linii, dar ar fi bine să fie şi simbolic deschis un astfel de centru la UMFST Târgu Mureş", a transmis Alexandru Rafila.
Pe de altă parte, el a vorbit despre încrederea oamenilor în autorităţi atunci când nu se politizează o problemă de sănătate publică.
"Este vorba de interesul populaţiei, aici nu ne interesează niciun fel de apartenenţă politică, de conotaţie politică a acestei acţiuni. (...) Trebuie să fie beneficiară întreaga populaţie, întreaga comunitate, iar comunitatea mureşenilor se pare că a înţeles acest lucru foarte bine şi a utilizat aceste servicii de vaccinare. Ce se întâmplă la nivel naţional, sigur sunt semnale pozitive. Aţi văzut că o parte dintre restricţii au fost ridicate. Vaccinarea însă oferă o mare oportunitate, este oportunitatea de a nu ne întoarce la restricţii. (...) Dacă reuşim în campania de vaccinare, atunci avem o şansă şi cred că acesta trebuie să fie un mesaj foarte puternic, să nu ne întoarcem la restricţii", a evidenţiat Rafila.
El a remarcat însă că, "din păcate", numărul de persoane care se vaccinează anti-COVID cu prima doză este inferior celor care fac rapelul. "Lucrul ăsta trebuie echilibrat, pentru că dorinţa de a veni la vaccinare, în mod evident, este legată de administrarea primei doze de vaccin, altfel o să scadă ritmul vaccinării în următoarele săptămâni şi diversele ţinte nu vor fi atinse", a explicat deputatul PSD.
Rectorul UMFST George Emil Palade, Leonard Azamfirei, a afirmat că numărul mare de persoane vaccinate la maraton a întrecut şi aşteptările organizatorilor, iar acest lucru a fost posibil deoarece toate autorităţile au fost prezente, ca persoane, ca instituţii, la evenimentul care a animat oraşul şi judeţul în aceste zile.
"Fiecare persoană care se vaccinează este o şansă în plus pe care o dăm vieţii locuitorilor acestui judeţ", a susţinut Azamfirei.
Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a spus că este extrem de mulţumită de rezultatele acestui maraton, care a fost organizat "impecabil" de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureş, cu peste 300 de voluntari implicaţi, zece fluxuri de vaccinare cu o capacitate de aproximativ 100 de persoane pe oră.
Alexandru Rafila şi Leonard Azamfirei au vaccinat, duminică, mai multe persoane în cadrul maratonului de la Târgu Mureş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News