Zi și noapte se vaccinează la Maratonul Vaccinării de la Timișoara. Aproape 1.500 de persoane au fost deja imunizate.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, sâmbătă, că la Maratonul Vaccinării, deschis pentru trei zile la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara, s-au vaccinat 1.452 de persoane, din care 305, pe parcursul nopţii, scrie Agerpres.
Sute de timişoreni au aşteptat, vineri după amiaza, să intre în spaţiul de vaccinare unde au fost amenajate 30 de fluxuri cu peste 500 de voluntari medici, asistenţi şi studenţi medicinişti, pregătiţi să administreze cele 10.000 de doze de ser Pfizer, care pot fi suplimentate, dacă va fi nevoie.
"Este un pas spre libertate, să deschidem Timişoara şi de ce nu, şi România. Este un pas pe care-l facem cu speranţa că ne vom putea vedea la spectacole, pe terase, cu prietenii. Trebuie să ne recâştigăm viaţa şi să fim uniţi", spunea managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Dr. Victor Babeş" din Timişoara, dr. Cristian Oancea.
Iniţiatorul proiectului, şeful secţiei ATI din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, Dorel Săndesc, aprecia că Maratonul Vaccinării este un gest de solidaritate şi de responsabilitate.
"Vrem să resuscităm spiritul vaccinării în Timişoara, în zona de vest şi dacă se poate, şi în România. (...). În premieră, am obţinut aprobarea ca vaccinarea să se facă cu buletinul, pe loc, fără programare pe platformă. (...). Sunt peste 500 de voluntari care au făcut această acţiune şi sperăm cu aceasta să ne apropiem de limanul normalităţii şi al libertăţii", a spus dr. Dorel Săndesc.
Rata de infectare în judeţ şi în Timişoara au scăzut constant în ultimele trei săptămâni, ajungând la 2,72 în judeţ şi la 2,85 în Timişoara, iar numărul noilor contaminări cu SARS-CoV-2 a înregistrat cele mai scăzute valori, din toamnă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News