Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a făcut o afirmaţie interesantă despre fondurile europene şi accesarea acestora. Conform ministrului, "toată lumea se uită la ele ca la Sfintele Moaşte".
Toată lumea se uită la fondurile europene ca la Sfintele Moaşte şi peste tot există un interes din partea tuturor ca aceşti bani să ajungă cât mai repede în economia naţională, a declarat, miercuri seara, la evenimentul "Topul Naţional al Firmelor Private din România", ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
"Mă uitam în indicatorii aceia de performanţă financiară şi în clasamentul care s-a făcut aici (la "Topul Naţional al Firmelor Private din România", n.r.) şi mă gândeam oare câte din granturile noastre au contribuit, ca dumneavoastră să aveţi o productivitate a muncii mai bună, să aveţi o creştere a profitului operaţional cât mai sănătoasă. Toate acestea nu fac altceva decât să ne dea satisfacţia că fondurile europene, mai ales dacă ajung în aceşti indicatori de performanţă financiară şi se regăsesc în poziţia competiţională pe piaţa dumneavoastră, atunci înseamnă că noi am făcut un lucru bun la nivelul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Toată lumea se uită la fondurile europene ca la Sfintele Moaşte. Să ştiţi că, oriunde mă duc, nu scap de întrebarea "Când lansaţi apelul de proiecte X" sau "Când faceţi plăţile pentru apelul de proiecte care are microgranturi sau granturi pentru capital de lucru nerelevant". Peste tot există un interes din partea tuturor ca aceşti bani europeni să ajungă cât mai repede în economia naţională şi să vi-i putem oferi dumneavoastră sub formă de proiecte. Vreau să vă felicit, pentru că dacă este să apreciez ceva la mediul de afaceri, la întreprinzători, la dumneavoastră care duceţi greul pentru noi pentru fondurile europene, este că sunteţi cei mai buni absorbanţi de fonduri europene", s-a adresat Boloş mediului de afaceri, conform Agerpres.
Oficialul a amintit de provocarea pe care firmele din România trebuie să ţină cont, şi anume digitalizarea afacerilor.
"O primă provocare pe o aveţi ţine de digitalizare (....) dacă întreb câţiva din participanţii acum dacă sunt interesaţi de apelul de digitalizare care se va deschide până la sfârşitul anului, eu cred că marea majoritate spune da. Este momentul în care în ceea ce priveşte competenţele digitale sau în ceea ce priveşte digitalizarea activităţilor curente sunt de interes pentru mediul de afaceri. Aşadar, să nu uitaţi că avem această provocare în faţă în ceea ce priveşte digitalizarea şi să nu neglijaţi acest apel de proiecte, care este foarte important pentru ceea ce înseamnă competiţia pe piaţă, aşa cum am repetat poate de multe ori. De asemenea, ne-am gândit la dumneavoastră şi în parteneriat cu Consiliul Naţional al IMM-urilor am gândit schema de eficienţă energetică. Peste patru miliarde de euro avem în Politica de Coeziune şi sunt banii pregătiţi la dispoziţia dumneavoastră şi sper ca, de la începutul anului viitor, să puteţi să accesaţi aceşti bani, aceste resurse. Deci, aveţi un buget generos, aveţi provocările ce ţin de digitalizare, de energie verde, dar şi de noul concept şi noua provocare, aceea de specializare inteligentă, încât succesul trebuie să vină", a afirmat ministrul de resort.
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a organizat, miercuri, la Ateneul Român, ediţia a 30-a evenimentului "Topul Naţional al Firmelor Private din România".
Pentru ediţia din acest an, au fost analizate 596.221 de bilanţuri şi s-au generat peste 5.000 de clasamente. Pe baza a patru criterii de selecţie (cifră de afaceri, productivitate, valoare adăugată şi performanţă globală) au fost premiaţi 200 de întreprinzători.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu