Marcel Căpraru la Rock FM: Sistemul educațional este în colaps, dar nu dă faliment pentru că statul furnizează materia primă

Marcel Căpraru, profesor asociat la Universita di Padua, conferențiar la Facultatea de Litere de la Universitatea din Craiova, fondator şi preşedinte al Asociaţiei Alternative Pedagogice (APA), a acordat un interviu Rock FM, în cadrul campaniei 'Rebel cu Cauză', campanie prin care postul nostru de radio devine o portavoce pentru cei care susțin schimbarea în bine, începând cu schimbarea veritabilă în învățământ.

Profesorul le vorbește ascultătorilor noștri despre problemele sistemului educațional românesc și nevoie de schimbare a acestuia dintr-un sistem bazat pe control și sancțiune într-unul care îi pregătește pe viitorii adulți să fie independenți. Sistemul actual al învățământului obligatoriu de stat, cu modelul său al școlii de tip 'fabrică' trebuie înlocuit, spune Marcel Căpraru, cu alternative educaționale care au început deja să fie implementate prin inițiativă privată, în ciuda obstacolelor birocratice. „Când a apărut învățământul obligatoriu și învățământul de masă, a avut două scopuri: unul ascuns, de a creea cetățeni dependenți, care să fie de folos societății conduse de o clasă dominantă și în același timp de a creea cetățeni instruiți, pentru a face față noilor cerințe ale societății industriale. Sistemul a funcționat relativ bine timp de aproape 200 de ani. Problema este că acum condițiile s-au schimbat fundamental, nu numai în străinătate, ci și în România”, declară pentru Rock FM Marcel Crăpraru. Modelul școlii este unul de fabrică: cadrele didactice sunt angajate pentru a prelua un grup de copii și a-i prelucra cu ajutorul unei programe pentru a ajunge la niște standarde definite de către stat. „Individul trebuie pregătit în școală să devină independent. Libertatea nu ajunge. Independența este necesară. Independența este capacitatea sau putința de a acționa liber”, afirmă profesorul. „Sentimentele specific umane, precum cel de întrajutorare, sunt negate în școală”, susține Marcel Căpraru, dând exemplu un elev scos la tablă, care nu știe lecția și căruia colegii vor să-i vină în ajutor, „suflându-i” răspunsul corect. „Ești sancționat pentru că ai încercat să-ți ajuți un semen. Lucrurile acestea, din experiență, se învață și sfârșești prin a nu ajuta”, concluzionează acesta. Banii nu rezolvă toate problemele din învățământ, declară Marcel Căpraru, răspunzând la o întrebare legată de subfinanțarea sistemului educațional. Sistemul trebuie să meargă prost pentru a putea cere bani mai mulți. Sistemul de învățământ a devenit o industrie care, spre deosebire de alte industrii care au dat faliment, are clientela asigurată de către stat, crede profesorul. „De aceea sistemul nu dă faliment. El este în colaps, dar nu dă faliment pentru că statul furnizează materia primă”, afirmă Căpraru. Există însă și vești mai puțin rele: apariția alternativelor educaționale. „Au apărut ici, colo, școli organizate în special de părinți pe alte pedagogii, pe alte sisteme. Dar o problemă a rămas că acest lucru se întâmplă tot sub autoritatea statului. Acești oameni care pun mână de la mână, fie sub o formă de business, fie prin asocierea părinților, ca să-și creeze alte școli, pe alte alternative, sunt forțați de o birocrație de la minister cumplită, pentru autorizări, cu indivizi angajați la minister, care nu știu nimic despre acea alternativă. De fiecare dată trebuie să o iei de la capăt și să învingi prejudecăți”, declară Marcel Căpraru.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel