Prim-ministrul Marcel Ciolacu a mers pe Muntele Athos unde a fost întâmpinat de călugări.
Premierul Marcel Ciolacu și-a sărbătorit onomastica pe Muntele Athos. Şeful Executivului a preferat să petreacă zilele de Bobotează şi Sfântul Ion în Grecia, alături de călugări.
Astăzi este ziua de nume a premierului (Ion) Marcel Ciolacu. Şeful Executivului și-a dorit să petreacă zilele de Bobotează și Sfântul Ion pe Muntele Athos, unde a fost întâmpinat de călugări.
Captură de ecran / Foto: Video orthodoxianewsagency
Premierul a mai fost și în trecut pe Muntele Athos, în perioada în care ocupa funcția de președinte al Camerei Deputaților.
De această dată, Ciolacu este însoţit de Marian Neacşu şi de alţi lideri PSD.
Marcel Ciolacu a transmis și un mesaj de pe Muntele Athos, unde se află de două zile.
Captură de ecran / Foto: Video orthodoxianewsagency
Astfel, premierul a spus că își dorește ca Rusia să înceteze atacurile asupra Ucrainei.
Astăzi, cele două țări sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi, iar Ciolacu a transmis că își dorește să fie pace între cele două state și nu numai.
”Excelența Voastră, domnule prim-ministru, împreună cu onorabilul dumneavoastră anturaj, vă urăm bun venit la Mănăstirea Vatoped, la această Mănăstire care este Palatul Maicii Domnului.
Captură de ecran / Foto: Video orthodoxianewsagency
Nu este prima dată când veniți aici. Ați venit mai întâi în calitate de președinte al Parlamentului României și acum în cea mai înaltă funcție de prim-ministru al țării”, a spus starețul Sfintei Mănăstiri Vatoped, Arhimandritul Efrem, care l-a întâmpinat pe Ciolacu, potrivit Ortodoxagency, citat de Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News