Marcel Ciolacu a inspectat lucrările din zona inundațiilor de la Galați: "Se muncește într-un ritm bun"

Premierul Marcel Ciolacu a revenit în județul Galați pentru a vedea stadiul lucrărilor în zonele afectate de inundații.

Marcel Ciolacu a inspectat lucrările care se desfășoară aproape de Pechea, localitatea cea mai afectată de inundațiile din județul Galați. Premierul spune că pe lângă lucrările necesare pentru ca cei afectați să-și poată relua viața normală, se fac îmbunătățiri pentru ca riscul de inundații să fie redus substanțial. 

"Am făcut un mic ocol și am oprit, pe drumul spre Galați, să văd cum se lucrează pentru refacerea drumurilor județene afectate de inundațiile din septembrie.

Am fost pe drumul județean rupt de ape, la câțiva kilometri de Pechea, acolo unde am putut face comparația între ce era când au început lucrările, când am mai fost aici, și unde s-a ajuns astăzi. Se muncește într-un ritm bun și stadiul lucrării este avansat, mai ales că se construiește și un podeț astfel încât, atunci când vor mai fi cantități mari de ape de la precipitații, riscul de inundații să fie minim.

Alături de președintele Consiliul Județean, Costel Fotea, urmărim evoluția tuturor lucrărilor de refacere a infrastructurii, unde peste trei sferturi dintre aceste proiecte sunt la stadii între 50 și 80%.

Și vrem să accelerăm acolo unde sunt întârzieri fiindcă asta așteaptă oamenii de la noi!

Aceasta este calea sigură pentru ca viața de zi cu zi a gălățenilor să-și reia ritmul normal, iar județul să se dezvolte accelerat, așa cum merită," a transmis Marcel Ciolacu. 

Video:

Partidul Social Democrat - PSD, CMF 31240010

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel