Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a numit, indirect, pe europarlamentarul PNL Rareş Bogdan "nea Ion de la raion".
"În momentul acesta, Ministerul Apărării are la conducere omul care a condus acel minister şi a fost şef de stat major. Nu este o problemă în acest moment la MApN", a punctat Marcel Ciolacu.
Când a fost întrebat de mesajul lui Rareş Bogdan, care a transmis că "acest minister nu poate fi tratat cu tergiversări şi tranzacţionări", Marcel Ciolacu a replicat sec: "Am înţeles. Întotdeauna trebuie să existe şi nea Ion de la raion. Dar nu înseamnă că trebuie să îi răspund. O să luăm decizia, împreună cu premierul, cât de curând".
Întrebat ce se va întâmpla cu plafonul de 9,4% din PNRR pentru pensii şi dacă PSD ia în calcul mărirea acestuia, Marcel Ciolacu a spus că "nu există un astfel de plafon în nicio ţară din Europa. Mi se pare corect ca acel plafon să fie scos, mai ales că nu ne putem asuma un plafon pentru următorii 50 de ani.
Sunt foarte multe lucruri de negociat în PNRR, sunt ferm convins că domnul prim-ministru, împreună cu ministrul de resort, vor avea succes. Prioritatea noastră, fiindcă sunt aici cu dl ministru Daea, este să prindem cât mai multe sume. Dacă vom prinde şi 2 miliarde pentru irigaţii, în sfârşit voi putea spune şi eu că PNRR este salvat".
Ulterior, a fost adusă în discuţie chestiunea unei noi ordonanţe în energie. Întrebat dacă aceasta va veni de la Guvern sau dacă vor fi făcute modificări prin Parlament, Marcel Ciolacu a spus că "în acest moment avem o ordonanţă care este în circuitul parlamentar. Să aşteptăm decizia din comisii. Eu aştept de la ministrul Energiei propuneri clare. Ordonanţa este în vigoare. Haideţi să depăşim acest moment, eu îl aştept pe domnul ministru. Se va discuta acest lucru în prima şedinţă a coaliţiei".
„Eu sper ca PSD să reuşească să înţeleagă, dacă nu o să le explicăm, că România are cea mai lungă graniţă cu o ţară aflată în conflict armat, care suferă din cauza unei agresiuni a unei ţări vecine, Rusia. Nu pot în astfel de situaţii să tratez portofoliul Apărării ca pe oricare altul şi să îl consider la şi altele”, a spus Rareş Bogdan, despre scenariul unui schimb de ministere între PSD şi PNL.
Europarlamentarul liberal a precizat despre o nominalizare cât mai rapidă la Ministerul Apărării că „este vital, în această perioadă, atât pentru România cât şi pentru NATO şi UE, pentru că România este ţară de graniţă a UE şi este pilon esenţial al NATO în această parte a Europei şi a lumii şi nu poate cineva să trateze cineva acest minister cu tergiversări, amânări şi tranzacţionări”.
„Apărarea României şi Armata Română nu pot fi subiecte de tranzacţionare, sper ca toţi cei care trebuie să vină cu o soluţie rapidă să înţeleagă însemnătatea acestui post de ministru, având în vedere că România în fiecare zi este în legătură directă cu Comandamentul central al NATO, şi, de asemenea, este în fiecare zi parte esenţială în strategia de apărare a civilizaţiei europene şi de consoilidare a democraţiilor”, a spus, pentru news.ro, Rareş Bogdan.
„Noi nu suntem dispuşi şi nu vom ceda absolut niciun portofoliu existent, dar, în orice moment, în cazul în care partenerii de la PSD şi UDMR nu au soluţii, avem oameni foarte bine pregătiţi pentru a ocupa poziţii cheie în statul român. Nu ne jucăm cu România, cu apărarea României”, a mai spus Rareș Bogdan. CITEŞTE MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu