Marcel Ciolacu, decizie importantă pentru fotbalul românesc după calificarea la EURO 2024: ”A venit momentul să ne asumăm”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat o primă decizie după ce ”tricolorii” s-au calificat la EURO 2024.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat prima decizie în privința sportului după ce a asistat la meciul dintre România și Elveția, câștigat de ”tricolorii” care s-au calificat astfel la EURO 2024, după o absență de opt ani.

”Echipa României a reușit să învingă și aseară pe Arena Națională și să se situeze pe primul loc în grupă, la cinci puncte în fața celei de-a doua echipe clasate. Cred că a venit momentul să ne asumăm ca stat român, ca și Guvernul României să se implice direct în finanțarea academiilor de fotbal.

Dacă actuala națională ne-a redeschis o speranță în ceea ce privește fotbalul românesc, cred că și statul român, și guvernul, au datoria de a veni alături de cluburile care au investit până acum în academiile de fotbal, alături de Federația de Fotbal ca să creăm o bază cât mai solidă și o perspectivă cât mai clară pentru viitorul fotbalului românesc, atât de mult așteptat de noi toți, microbiștii, și de către noi toți românii”, a declarat premierul Marcel Ciolacu la Buzău.

De altfel, în ziua dinaintea meciului, Marcel Ciolacu a fost prezent în cantonamentul ”tricolorilor”, unde i-a felicitat pentru reușita din partida cu Israelul. Acesta a primit un tricou cu numele său și numărul 12 pe spate, semn că este ”al 12-lea jucător” al echipei.

Citește și: Nicolae Ciucă, surprins la meciul România - Elveția, în calificarea pentru EURO 2024/ FOTO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel