Marcel Ciolacu, despre schimbarea sa de la şefia Camerei Deputaţilor: Aş dori să ocup toate funcţiile

Marcel Ciolacu a vorbit despre schimbarea sa de la șefia Camerei Deputaților.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu, a declarat, luni, întrebat dacă va fi schimbat din funcţie, că, dacă ar fi în locul PNL, ar dori să ocupe toate funcţiile, menţionând însă pentru acest lucru trebuie modificat regulamentul, scrie Agerpres.

Întrebat dacă ar putea fi schimbat din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ciolacu a spus: "Dacă aş fi în locul Partidului Naţional Liberal, normal. Mi-aş dori în continuare, principiul dominoului se numeşte, ca toate funcţiile să le ocup".

El a adăugat că pentru acest lucru trebuie modificat regulamentul.

"Acum să vedem în ce măsură. Se modifică regulamentul? Sunt totuşi nişte proceduri. Şi astăzi am văzut în plen, liderul grupului Partidului Social Democrat, domnul Alfred Simonis, a solicitat o prevedere din regulament foarte clară. În cazul în care un lider de grup solicită un apel nominal pentru cvorum, el trebuie respectat, nu a fost respectat, dar cu modificarea regulamentului este o procedură mult mai anevoioasă. Dacă aş fi în locul dânşilor, categoric că şi eu aş încerca să schimb preşedintele Camerei. Le doresc succes, cum îi urez succes şi domnului Orban la viitoarea moţiune pe care o să depună Partidul Social Democrat", a afirmat Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel