Marcel Ciolacu, discuţie cu primarii din România. "În săptămânile următoare vom lua decizii concrete"

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România. 

"Primarii celor mai importante orașe ale țării, membri ai Asociației Municipiilor din România, cu care m-am întâlnit azi, au venit cu o abordare extrem de serioasă și de responsabilă despre dezvoltarea comunităților pe care le reprezintă.

O mare parte din întâlnire a fost consacrată reformelor și investițiilor din PNRR! Faptul că administrația locală este atât de conectată la acest adevărat Plan National de Dezvoltare Economică a României reprezintă un impuls major pentru Guvern și administrația centrală să se miște mai repede și mai eficient.

Eu și colegii mei din Guvern le-am răspuns tuturor solicitărilor care vizează măsuri pentru a susține finalizarea rapidă a acestor proiecte care vor îmbunătăți viața a milioane de români. Sunt un adept al descentralizării fondurilor europene către administrația locală, iar în săptămânile următoare vom lua decizii concrete care să producă efecte vizibile în acest sens! Cred cu tărie că acesta este drumul corect pentru ca România să se dezvolte prin investiții importante folosind toți banii europeni disponibili", a scris Marcel Ciolacu pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel