Premierul Marcel Ciolacu a salutat eforturile statului de a investi în educație, învățământ dual și sănătate.
Candidatul Partidului Social Democrat la alegerile prezidențiale și-a exprimat de asemenea credința că atât românii din interiorul granițelor, cât și cei de peste hotare, vor fi uniți în construirea unei țări și a unei societăți mai bune.
„Împărtășesc bucuria că, în sfârșit, statul român se implică și a înțeles că identitatea și valorile nu le poți conserva fără să fie o legătură clară între comunitate, biserică și tradițiile noastre.
E pentru prima oară când statul a înțeles că trebuie să investească în educație, în învățământul dual și în sănătate. Pentru că doar prin servicii de calitate, putem spera că veți alege să reveniți acasă. Totodată, pentru cei care doresc să se întoarcă în țară, avem obligația să vă ajutăm prin programe de sprijin, menite să vă facă tranziția mai ușoară sau să vă susțină în deschiderea unei afaceri în țară.
Cu voia lui Dumnezeu, de această dată vom găsi calea care să ne unească!“, a precizat premierul Marcel Ciolacu.
Partidul Social Democrat - PSD, CMF 31240010
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu