Marcel Ciolacu începe vizita de lucru în SUA. Agenda întâlnirilor

FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu începe, duminică, vizita de lucru pe care o efectuează până miercuri, la Washington DC şi la New York, în Statele Unite ale Americii.

Guvernul a informat, sâmbătă, că premierul Marcel Ciolacu va discuta cu partenerii americani, în cadrul vizitei pe care o efectuează în SUA, despre avansarea proiectelor economice comune, creşterea investiţiilor americane în România şi consolidarea sprijinului politic şi de securitate.

'Avansarea proiectelor economice comune, creşterea investiţiilor americane în România şi consolidarea sprijinului politic şi de securitate de care beneficiem din partea partenerilor noştri strategici sunt obiectivele vizitei în Statele Unite ale Americii', a afirmat premierul Marcel Ciolacu, potrivit comunicatului Executivului.

Premierul Marcel Ciolacu efectuează vizita de lucru împreună cu o delegaţie guvernamentală din care vor face parte Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, Luminiţa Odobescu, ministrul Afacerilor Externe, şi Radu Oprea, ministrul Economiei.

Duminică, Marcel Ciolacu va vizita Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, iar în seara aceleiaşi zile va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din zonele Washington,Virginia şi Maryland. Luni dimineaţa, şeful Executivului român va depune o coroană de flori la Cimitirul Eroilor Arlington, după care va avea întrevederi cu Lloyd Austin, secretarul american al Apărării, respectiv cu Antony Blinken, şeful diplomaţiei americane.

Vezi și: https://www.dcnews.ro/marcel-ciolacu-spune-ca-dosarul-cu-vaccinurile-nu-este-cel-mai-important-cred-ca-liderii-usr-si-domnul-drula-au-datorii-mari-la-dl-voiculescu_940265.html

De asemenea, Marcel Ciolacu va discuta cu Jennifer Granholm, secretar pentru Energie al Statelor Unite ale Americii. Marţi, Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai Companiei Lockheed Martin, iar apoi cu Mike Rogers şi Adam Smith, co-preşedinţi ai Comitetului pentru forţe armate din Camera Reprezentanţilor.

Ulterior, va avea o întrevedere cu senatorii Ben Cardin şi James Risch, co-preşedinţi ai Comitetului pentru relaţii externe din Senatul SUA. Şeful Guvernului va avea întrevederi cu reprezentanţii conducerii Comitetului pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor, respectiv cu Michael McCaul şi Gregory Meeks, co-preşedinţii Comitetului şi cu Thomas Kean şi William Keating, co-preşedinţii Subcomitetului pentru Europa. Marcel Ciolacu se va întâlni şi cu Mike Turner şi Elissa Slotkin, membri ai Camerei Reprezentanţilor SUA, co-preşedinţii Grupului de prietenie cu România din Camera Reprezentanţilor.

Apoi se va întâlni cu reprezentanţii Companiei Google şi cu persoane din conducerea United States Energy Association (USEA) Miercuri, la New York, premierul se va întâlni cu Ronald S. Lauder, preşedintele Consiliului Evreiesc Mondial, iar apoi cu Antonio Guterres - secretarul general al Naţiunilor Unite şi cu Dennis Frances - preşedintele Adunării Generale ONU, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel