Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a vorbit, vineri, din nou despre remaniere.
„Această coaliţie funcţionează şi încercăm cu toţii să funcţioneze normal. Eu am spus foarte clar că atributul evaluării miniştrilor este, în primul rând, al primului ministru. Eu sunt doar co-preşedinte al coaliţiei. A fost o evaluare a miniştrilor acum o lună şi ceva, premierul nu a venit cu nicio propunere în interiorul coaliţiei legat de remaniere. Când va fi cazul unei remanieri, după ce această discuţie va porni în primul rând de la primul ministru, sunt ferm convins că nu o ţine nimeni secretă. Dar ce am spus foarte clar şi corect, până la urmă, remanierile fac parte din viaţa politică şi viaţa guvernamentală”, a spus Marcel Ciolacu, vineri.
Întrebat dacă va accepta PSD orice fel de propunere din partea premierului cu privire la remaniere, Marcel Ciolacu a răspuns astfel: Nu ştiu. Pot să mă repet, dacă nu am fost destul de clar.”
„Marea componentă a crizei energetice nu ţine de România”, a mai zis Marcel Ciolacu, tot vineri.
Mugur Ciuvică a comentat câteva declarații ce îi aparțin lui Marcel Ciolacu.
„Marți, a ieșit domnul Ciolacu pe hol și a zis niște lucruri foarte bune. M-am mirat! I-a prins bine vacanța sau COVID-ul, nu știu care din ele, dar a fost aproape ireproșabil în două, trei subiecte. A fost chestia cu remanierea. A zis că se face, o să zică premierul, adică a răspuns exact cum trebuie. A fost întrebat legat de Moraru, care a zis să nu se mai facă rocada cu premierii. A răspuns fără probleme. A și zis că se trezește câte unul să vorbească aiurea de pe plajă, a zis că nu este nicio problemă, dacă nu se face rocada, se fac anticipate și gata. Iar a dat un răspuns foarte bun Ciolacu”, a spus Mugur Ciuvică la DCNewsTV.
De asemenea, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu se mai poate continua pe o perioadă lungă de timp cu ordonanţa de urgenţă privind preţurile la energie şi trebuie luate măsuri distincte, pe fiecare domeniu în parte. „Am văzut resursa bugetară, e 2 miliarde până la 3 miliarde către Ministerul Energiei, fiindcă aşa au fost făcute socotelile la începutul anului”, a zis Ciolacu.
„Virgil Popescu a cerut la rectificarea bugetară - dacă ar fi după mine, aș vorbi doar despre asta, nu de nebunia cu iod și tot felul de aberații, deci a cerut ministrul de la Energie 31 miliarde lei pentru compensările la facturile cu energia. 31 miliarde lei înseamnă peste 6 miliarde euro”, a mai zis Mugur Ciuvică.
De menționat că Marcel Ciolacu, președintele PSD, a spus, marți, că va fi făcută o remaniere guvernamentală şi va exista o discuţie aplicată în acest sens în coaliţie.
„Sunt ferm convins că se va face, la un moment dat, o remaniere. Asta a fost discuţia de acum o lună, o să avem o discuţie mai aplicată în interiorul coaliţiei. Nu vreau să am o discuţie punctuală despre cineva anume. Mi se pare corect întâi să discut cu premierul şi pe urmă cu colegii mei. Nu vin aceste veşti la televizor date de cineva. Cred că un Guvern funcţionează şi cu remanieri. E ceva normal, nu că susţin o anumită remaniere sau nu”, a afirmat Marcel Ciolacu, marţi la Parlament. Întrebat va fi o remaniere mai extinsă, nu doar trei miniştri, liderul social-democraţilor a replicat: „Nu v-am spus nici de primii trei!” Întrebat dacă vor pleca acasă membrii Executivului care nu vor fi capabili să reducă cheltuielile cu 10% la instituţiile pe care le conduc, Marcel Ciolacu a spus: „Presupun că prim-ministrul are o grilă de evaluare!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News