Prim-ministrul Marcel Ciolacu se află în zonele afectate de inundații din Galați.
Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent în această dimineață în Slobozia Conachi, una dintre localitățile afectate de inundațiile din noaptea de 13 spre 14 septembrie.
”Nu avem o veste foarte bună, încă sunt două persoane dispărute, de acum două nopți, foarte important este faptul că după viitura venită, totuși neașteptat și anunțată, într-un termen scurt, după cum se întâmplă de obicei, nu au mai fost pierderi de vieți omenești, lucrurile în ceea ce privește lupta cu apele a fost sub control.
Dl ministrul al Mediului a venit cu întreaga echipă de specialiști de la Apele Române, echipă care va rămâne împreună cu Prefectura, cu președintele Consiliului Județean să găsim cele mai bune soluții, într-un termen foarte scurt. Poate apelăm și la Universitatea de Construcții ca totuși să nu mai întâmple, e a treia oară în zonă. Exista un proiect înainte, cu un baraj, vedem în ce stare este, era într-un stadiu de lucru de 70%, dar cred că prioritatea de acum este refacerea infrastructurii, dl președinte la CJ cu primarii din fiecare localitate vor acționa rapid. Sper că încă de luni, marți, după ce retrag apele să intervină cât mai rapid”, a declarat Marcel Ciolacu.
”Este o perioadă foarte încărcată, va trebui făcută curățenie, intervenit în gospodăriile oamenilor, toate lucrurile trebuie să meargă în paralel, dar să știți că și venirea dl președinte (n.r. președintele Consiliului Județean), cred că este o normalitate această atitudine pe care să o avem în astfel de cazuri față de români, de cei aflați la nevoie. Cred că am intervenit în timp rapid. Nu am cum să nu-i mulțumesc vice-premierului, ministrului de Interne, dl secretar de stat și autorităților locale.
Va fi o perioadă în care se vor da ajutoare, va fi în continuare o emoție, o tensiune în zonă, dar sper ca împreună cu autoritățile locale, cu administrația centrală, să ne coordonăm foarte bine, cum am făcut-o și în aceste 36 de ore, astfel încât cei afectați să depășească situația cât mai repede”, a mai spus premierul, care a ținut să îi mulțumească și edilului municipiului Galați, care se află la aproximativ 26 de km față de zona afectată de inundații.
”Dl Pucheanu a făcut 800 de locuri libere în municipiu. Până la urmă a existat o solidaritate și din partea Guvernului, și din partea politicienilor, la un moment complicat”.
De asemenea, premierul a afirmat că după realizarea breșei în digul de pe râul Geru, ”veți vedea, în cursul zilei de astăzi, în câteva ore, că lucrurile vor începe să intre în normal. Deja pe drum armata este pregătită cu mașini specializate să ajungă, după ce se retrag apele”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu