Marcel Ciolacu, la un pas să amâne OUG care lasă fără permis șoferii nevinovați / update

FACEBOOK CIOLACU
FACEBOOK CIOLACU

Conform unor surse, Marcel Ciolacu ar fi la un pas să amâne OUG care lasă fără permis șoferii nevinovați.

Update: De fapt, vor apărea unele modificări pe care Guvernul le va anunța în zilele care urmează.

--

Știrea inițială:

Pe surse, avem informația că s-ar putea amâna ordonanța cu testarea șoferilor. Amintim că peste 175.000 de oameni au semnat deja petiția Declic împotriva ordonanței care lasă fără permis zeci de mii de șoferi nevinovați. Ordonanța, dată rapid, peste weekend, prevede că ți se suspendă automat permisul de conducere dacă refuzi testul rapid cu aparatul din dotarea poliției și ceri testare la IML. 

Testele antidrog dau rezultate fals pozitive în aproape jumătate din cazuri. Tu practic rămâi fără permis și cu o stigmă socială greu de șters, fără să fi consumat droguri, doar pentru că testele sunt de proastă calitate.

Peste weekend, la vocea celor 175.000 s-a adăugat vocea specialiștilor de la Consiliul Superior de Medicină Legală. Aceștia au transmis un comunicat extrem de vehement care spune, pe scurt, că OUG 84 poate duce la abuzuri foarte grave. Și că nu poate fi aplicat.

VEZI ȘI: OUG antidrog. Ciolacu face noi declarații:

https://www.dcnews.ro/oug-antidrog-ciolacu-face-noi-declaratii_965071.html

Poliţia Română a subliniat, sâmbătă, că este necesar ca cetăţenii să se informeze cu privire la medicamentele pe care le consumă şi să citească atent prospectul ori să se consulte cu un medic, deoarece unele medicamente sunt contraindicate pentru condusul autovehiculelor.

„Persoanele în cauză se pot pune în pericol, atât pe ele, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, având în vedere faptul că efectul unor medicamente poate reduce capacitatea şi timpii de reacţie, iar aparatele Drugtest detectează inclusiv substanţe din compoziţia acestor medicamente. Testarea reprezintă doar un indiciu în ceea ce priveşte posibilitatea ca acel şofer să fi consumat substanţe interzise. Tocmai de aceea sunt recoltate probe biologice, la o unitate medicală, iar rezultatul acestora reprezintă probă în ceea ce priveşte existenţa sau inexistenţa substanţelor interzise", a precizat IGPR, în contextul noilor modificări legislative în domeniul rutier impuse prin Ordonanţa 84/2024.

Poliţia Română menţionează că măsurile sunt diferite de la o ţară la alta, însă toate statele au o preocupare şi sunt foarte atente la aceste abateri care sunt considerate grave, în orice stat, şi anume conducerea sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise.

„În acest moment, analizarea probelor biologice nu este atributul Poliţiei Române, ci al serviciilor de medicină legală. Durata analizării probelor biologice a fost luată însă în considerare, la momentul modificărilor legislative, iar, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, în urma unei analize efectuate la nivelul Direcţiei Rutiere, a fost introdusă posibilitatea legală ca Poliţia Română să organizeze şi să deţină laboratoare proprii, pentru a analiza aceste probe şi pentru a emite cât mai repede un rezultat. Primul astfel de laborator va fi operaţionalizat la nivelul Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Poliţiei Române, iar cel de-al doilea la nivelul judeţului Cluj. De asemenea, în continuare, vor fi operaţionalizate astfel de laboratoare în toată ţara, la acest moment documentaţia pentru laboratorul din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică - IGPR fiind deja pregătită", a informat sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel