Marcel Ciolacu a criticat guvernarea Orban şi a spus ce are de gând să facă PSD, în continuare.
"Vorbim de cele două asumări cu care a venit domnul Orban în Parlamanet: cea pe legile justiţiei şi una din domeniul Transporturilor. Nu vom face sesizări pe fond. În primul rând, vom face o sesizare pe formă. Luni, vor fi depuse aceste sesizări, un lucru care mi se pare normal din două motive. În primul rând, a existat un referendum în România că niciun Guvern să nu mai schimbe legile din domeniul justiţiei prin OUG sau asumări şi primul lucru făcut de Guvernul Orban a fost să vină cu asumări în domeniul justiţiei.
Şi atâta timp cât există legi în Parlamentul României, mai ales într-o formă finală de dezbatere, nu poţi să treci peste Parlament. Documentele pe care le vom depune la CCR sunt gata. Luni, de dimineaţă, vom avea un Birou permanent Naţional în care le vom aproba şi vom discuta şi paşii pe care îi avem de făcut în cazul în care Guvernul Orban va continua acest artificiu de a evita Parlamentul şi aici mă refer la OUG 114 şi la Legea bugetului", a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.
"Este responsabilitatea lor şi creşterea euro, şi deficitul, şi asumarea deficitului în anul viitor. Am văzut şi eu datoria publică, mult hulita datorie publică, despre care se spunea că PSD îndatorează copiii noştri. Am văzut că PSD, în trei ani, a coborât datoria publică de la 38%, la 35%, iar acum se vine cu o datorie publică asumata de cel puţin 40%, ea fiind limitată de UE. Mi se pare o guvernare abramburistică, incoerentă şi este normal ca toată lumea să fie îngrijorată", a mai spus Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu