Președintele Klaus Iohannis a amânat nominalizarea unui premier. El a confirmat că are o propunere din partea Coaliției pro-europene PSD, PNL, UDMR.
Din informațiile din media mandatul cu care s-a prezentat Coaliția a fost ca Marcel Ciolacu să fie premier.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că amână numirea până la formarea Parlamentului și finalizarea negocierilor în Coaliție.
Pentru astăzi, am invitat partidele parlamentare la consultări în vederea formării Guvernului.
Coaliția proeuropeană, formată din PSD, PNL, UDMR și Minorități, a venit cu toții liderii împreună, au solicitat să vină cei patru lideri împreună, m-au informat că negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide sunt spre finalizare. Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formațiune guvernamentală definitivată în urma negocierilor.
Aceste negocieri continuă și astăzi, și sunt optimist ca, imediat după votarea Președinților celor două Camere, să fiu în situația să fac o desemnare pentru poziția de Prim-ministru”, a precizat Iohannis.
După nominalizarea unui premier urmează ca acesta să meargă în Parlament cu noul Cabinet pentru a primi votul de învestitură.
Amintim că azi au avut loc la Palatul Cotroceni consultări cu partidele parlamentare pentru formarea rapidă a unui Guvern după alegerile parlamentare din 1 decembrie care au avut loc pe fondul tensiunilor majore din primul tur al prezidențialelor, câștigat de candidatul pro-rus Călin Georgescu, alegeri anulate ca urmare a ingerinței Federației Ruse în procesul electoral.
Alegerile parlamentare au fost câștigate de PSD (22%), urmat de AUR (18%), PNL (14%), USR (12%), SOS (7%), POT (6%) și UDMR (6%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu