Prim-ministrul Marcel Ciolacu a făcut declarații cu privire la căutările din Galați.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că "încă nu sunt elemente" privind căderea unor resturi de drone în zona Galaţi, subliniind că autorităţile au gestionat alarma.
Şeful Executivului a făcut precizarea sâmbătă, la Timişoara, unde se află într-o vizită de lucru.
"Vor fi alarme, e normal, este frontiera cea mai lungă cu un stat aflat în război", a spus Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă în zona Galaţi autorităţile mai efectuează căutări pentru a se stabili dacă există posibile resturi ale unor drone, premierul a precizat: "Încă nu sunt elemente".
Mai multe echipaje de la ISU, IPJ, Jandarmerie, Armată, Poliţia de Frontieră fac căutări, sâmbătă dimineaţă, în cartierul Dimitrie Cantemir, aflat la marginea municipiului Galaţi, după ce o persoană a sunat, vineri noapte, la 112 şi a anunţat că ar fi auzit o bubuitură puternică în această zonă.
Locuitorii oraşului Galaţi au primit, vineri noapte, mesaje Ro-Alert, care anunţau căderea unor obiecte periculoase din spaţiul aerian şi cereau populaţiei să se adăpostească.
Căutările au început la miezul nopţii, după mesajul Ro-Alert primit de populaţia din Galaţi, au fost oprite după patru ore de scotociri la pas pe câmpul din zona cartierului Dimitrie Cantemir şi au fost reluate sâmbătă dimineaţă.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a alertat, vineri seara, în urma detectării unor grupuri de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, în proximitatea graniţei cu România, forţele aflate în Serviciul Poliţie Aeriană şi a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţele Tulcea şi Galaţi, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News