Marcel Ciolacu propune vouchere acordate populaţiei pentru creşterea eficienţei energetice a locuinţelor

Liderul PSD propune acordarea de vouchere populaţiei pentru creşterea eficienţei energetice a locuinţelor. 

"Există acest fond de modernizare pe care nu l-am accesat în ultimii doi ani. E un fond la care numai zece state europene au acces la acesta. În acest moment vorbim de şapte miliarde de euro. Avem un singur proiect depus, de aproximativ 30 de milioane de euro, aproape nimic... Eu aş propune, aşa cum s-a făcut şi în Spania, ca din acest fond de modernizare să venim cu vouchere către populaţie pentru modernizare şi creşterea eficenţei energetice a locuinţelor de un miliard de euro", a spus, miercuri seara, la România TV, la emisiunea realizată de Victor Ciutacu, Marcel Ciolacu. 

"Noi suntem tot timpul defazaţi. De doi ani noi nu am comunicat cu Comisia Europeană pe o facilitate atribuită doar la zece state. Vreau să vă spun că Polonia a accesat toţi banii, Grecia a accesat toţi banii. Noi ne-am trezit în plină criză energetică că în plină criză de pandemie liberalizezi preţul la energie, ceea ce a fost o tâmpenie. O altă tâmpenie: de doi ani nu accesezi fondul de modernizare, nu creezi capacităţi noi de producţie, nu te gândeşti la marii consumatori să le dai din acest fond de modernizare capacitatea de a-l accesa", a mai spus Marcel Ciolacu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel