Deputatul Marcel Ciolacu, ales recent prin vot deschis președinte al Organizației Județene PSD Buzău, a spus în cadrul unui interviu DC News că exclude o posibilă plecare a din PSD către alt partid.
Întrebat ce nu s-a scris în presă despre el și poate ar fi important să se știe, Marcel Ciolacu ne-a spus: "În decursul celor 25 de ani de activitate în cadrul PSD, m-am preocupat de lucruri practice. Nu am avut niciodată obiectivul de a-mi clădi o imagine anume în presă, pe primul loc au fost întotdeauna atribuţiile şi realizările echipelor cu care am lucrat de-a lungul timpului. Tocmai de aceea, cu bună-credinţă vă spun și vă asigur că, în ceea ce mă priveşte, este exclusă o plecare din PSD la un alt partid. Mai degrabă prefer să mă las de politică şi să mă lansez într-o altă activitate".
Ce nu ar face niciodată ca politician
Liderul PSD ne-a spus și ce nu ar face din postura de politician.
"În general scandalurile au stat departe de mine pentru că, de cele mai multe ori, am ştiut să diferențiez. Așa după cum normalitatea este regula, tot astfel este și abilitatea de a face diferenţa între domeniile de activitate. Eu, când a trebuit să fac politică, numai asta am făcut. Când am avut ocazia să activez în domeniul administraţiei, numai de asta m-am ocupat. Și cu atât mai mult nu le-am combinat niciodată cu domeniul afacerilor", a mai zis Marcel Ciolacu în exclusivitate pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu