Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, prezent joi la recepţia organizată de Ambasada Marii Britanii cu ocazia încoronării Regelui Charles al III-lea, a declarat că acesta este 'un om al timpului său', care aduce speranţa unui viitor al stabilităţii.
Publicitate
'Regele este un om al timpului său, cu largă înţelegere a rolului statului şi al instituţiilor, drept instrumente aflate în serviciul cetăţenilor. În acelaşi timp, regele Charles al III-lea a demonstrat de-a lungul timpului o mare pasiune pentru mediul înconjurător. Reprezentant al unei tradiţii extraordinare, parte a unui sistem democratic ce şi-a confirmat în secole validitatea şi eficienţa, regele Charles al III-lea aduce speranţa unui viitor al stabilităţii, al continuităţii şi al promovării unor valori în acord cu aspiraţiile noilor generaţii', a declarat Ciolacu.
Marcel Ciolacu a precizat că România este un aliat şi un prieten al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
'Aşa cum remarca şi excelenţa sa, domnul ambasador Andrew Noble, legătura dintre Charles al III-lea şi România este una de suflet, care excede raţiunilor de stat. Îmi exprim satisfacţia că România este un loc al liniştii şi al traiului autentic pentru noul monarh. Totodată, România este un aliat şi un prieten al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord', a spus acesta. Marcel Ciolacu i-a urat regelui Charles o domnie îndelungată, prosperă şi multă putere de muncă.
'Vă asigur că ţara mea va fi alături de Regatul Unit în orice demers pentru consolidarea păcii, democraţiei şi stabilităţii pe continentul nostru şi în lume', a mai afirmat liderul Partidului Social Democrat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu