Marcel Vela, ministrul de Interne, a transmis într-un mesaj de Ziua Europei că virusul arată că doar o Europă unită poate trece peste provocări de acest fel.
"Acest virus care astăzi ne afectează atât pe noi, românii, dar şi pe vecinii noştri europeni, şi chiar restul lumii, ne arată că doar o Europă solidară poate trece mai uşor peste orice provocare, aşa cum istoria ne-a dovedit de fiecare dată. În aceste momente dificile, România s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor şi a oferit sprijin altor state.
Luna trecută, echipe de medici români au mers în Italia - una dintre cele mai afectate ţări europene de noul coronavirus, dar şi în Republica Moldova, iar în această săptămână a acordat un ajutor medical semnificativ ţării vecine, un gest cât se poate de normal în raport cu o ţară cu istorie, limbă şi tradiţii comune", a afirmat Vela, conform Agerpres.
El a precizat că ziua de 9 mai rămâne unul dintre cele mai semnificative repere ale parcursului istoric şi instituţional al ţării noastre, deopotrivă în plan naţional şi internaţional.
"Astăzi sărbătorim trei momente extrem de importante pentru România: Ziua Independenţei, Ziua Victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei.
Ele sunt în mod evident strâns legate, fiind şi un prilej de reamintire a trecutului glorios şi al sacrificiilor pe care înaintaşii noştri le-au făcut în numele generaţiilor viitoare. Nu trebuie să uităm niciodată că, pentru ca noi să ne bucurăm astăzi de privilegiile unui stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil, fiecare generaţie, la vremea ei, şi-a făcut datoria. Libertatea de care ne bucurăm este câştigată prin sacrificiile înaintaşilor noştri, făcute chiar cu preţul vieţii. Acum este rândul nostru să ne facem datoria, pentru noi, pentru copiii noştri şi, mai ales, pentru viitorul României", a punctat ministrul.
Marcel Vela a mai adăugat că nu trebuie uitaţi nici eroii care au luptat în urmă cu 75 de ani, dar nici pe cei ai acestor zile: cadre medicale, poliţişti, pompieri, militari.
"Astăzi, doresc să fim mai mândri decât într-o zi obişnuită că suntem urmaşii unor oameni care au luptat pentru ca România să fie un stat independent, şi-au dat viaţa în cel de-Al Doilea Război Mondial şi au făcut posibilă aderarea la Uniunea Europeană. Sunt eroii unui trecut pe care noi nu trebuie să îl uităm, aşa cum nu trebuie să-i uităm nici pe eroii acestor zile: cadre medicale, poliţişti, pompieri, militari. Le mulţumesc şi cu acest prilej angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne care îşi fac şi îşi vor face întotdeauna datoria, cu atât mai mult în această perioadă dificilă. Tuturor românilor le mulţumesc pentru responsabilitatea de care au dat dovada până acum şi mai ales pentru cât de responsabili se vor comporta de acum încolo. Am convingerea că prin efortul comun ne vom întoarce la normalitate", a conchis Marcel Vela.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu