Ministrul de Interne, Marcel Vela, a transmis mesajul zilei, în cadrul conferinței de presă.
"Avem planuri comune de acțiune cu alte instituții, în strategii țintite pe grupurile infracționale. Cetățenii onești ai acestei țări nu trebuie să se teamă. Suntem o țară sigură în ceea ce privește ordinea publică. Autoritățile statului cu atribuții în gestionarea siguranței cetățeanului trebuie să aibă maturitatea, înțelepciunea și profesionalismul pentru ca toți cetățenii acestei țări să se simtă în siguranță.
Încă de la începutul mandatului am susținut că am toleranță zero față de încălcarea legii, cu atât mai mult dacă există un angajat al nostru care nu a înțeles până acum de ce parte a baricadei se află. Vă asigur încă o dată că orice cetățean care va încălca legea, va suporta rigorile ei, iar cetățenii cinstiți vor fi protejați. Ne dorim cu toții o țară normală în care să ne creștem copiii în siguranță, în care să nu ne fie frica să ieșim pe stradă și sunt convinsă că împreună vim reuși să avem o Românie sigură și așa să o predăm generațiilor viitoare", a declarat Marcel Vela, în cadrul conferinței de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu