Cristina Popescu, Director General Romfilatelia, a vorbit despre importanța promovării tradițiilor și simbolurilor românești, atât în țară, cât și în diaspora. Mărcile poștale sunt folosite ca un instrument de sensibilizare și conectare emoțională, ajutând românii din străinătate să se reconecteze cu identitatea lor culturală. Aceasta contribuie nu doar la păstrarea tradițiilor, ci și la crearea unei imagini pozitive a românilor în comunitățile internaționale.
Cristina Popescu a explicat că timbrele sunt simboluri cu circulație universală, menționând proiectul „România de acasă”, lansat în 2004, care promovează tradițiile și cultura românească. Aceasta a subliniat că menținerea și promovarea tradițiilor în țară sunt esențiale pentru transferul acestora în diaspora, evidențiind că cei care locuiesc în străinătate au crescut cu valori și obiceiuri specifice culturii românești.
„Vorbim de obiecte tangibile încărcate de semnificație, acestea sunt și timbrele care sunt adevărate simboluri. Cât de puternice credeți că sunt simbolurile românești din diaspora și cum credeți că le putem promova mai mult?”, a întrebat Gabriel Nuță-Stoica, redactor-șef adjunct ȘtiriDiaspora.
„Marca poștală este un mesager cu un drept de circulație universală. Adică este recunoscut deja pe plan internațional. Printr-un proiect pe care l-am generat începând cu anul 2004, „România de acasă”, sunt tematici înscrise în planurile editoriale legate de foarte multe activități privind tradițiile, promovarea spiritualității, a obiceiurilor legate de cultura noastră, de meșteșuguri care au fost promovate de-a lungul timpului.
Ceea ce este foarte important, cred că trebuie să pornim, în primul rând, de la promovarea și menținerea acestor tradiții și a culturii în țară pentru a fi transferate în afară. Fiecare dintre cei care locuiesc în afara granițelor, cu siguranță, au crescut în familii, în România, care au avut ca exemple respectul față de părinți, față de bunici, față de tradiții și față de tot ceea ce înconjoară obiceiurile noastre.", a spus Cristina Popescu.
Cristina Popescu a subliniat importanța mărcilor poștale ca mijloace de promovare a tradițiilor românești, atât la nivel național, cât și internațional. Aceste mărci poștale ajută românii din diaspora să se reconecteze cu familiile și tradițiile, generând o încărcătură emoțională care influențează relațiile familiale.
„Acest lucru noi l-am reflectat printr-o imagine clară în mărcile poștale, acela de a transmite și de a sensibiliza pe plan național și, bineînțeles, pe plan internațional, mărci poștale legate de Mărțișor, legate de obiceiuri și de gastronomie, de obiective turistice importante care sunt memorate de către cei care sunt în afara țării.
Poate că încearcă să-și regăsească familiile și să se întoarcă pentru a vizita și a-și face vacanțele în România, iar acest lucru transferă mai departe o încărcare emoțională care se duce în rândul familiilor, iar atunci când românii noștri, bine educați și respectuoși, lucrează în diverse instituții internaționale sau în organizații din afara țării, ne fac să ne simțim mult mai mândri și mult mai responsabili în același timp.”, a spus Cristina Popescu.
Cristina Popescu a menționat că ultima emisiune de mărci poștale a fost realizată în colaborare cu Israelul. Ea a subliniat că dansul comun dintre România și Israel contribuie la consolidarea legăturilor cu comunitățile românești din diaspora, punând accent pe educație și respectul pentru tradițiile românești.
„Ultima emisiune pe care am avut-o anul acesta a fost o emisiune comună cu Israelul și au fost foarte atrași de imaginea mărcilor poștale pentru că dansul comun dintre noi și ei se transferă în rândul celor care se regăsesc în Israel. Acest lucru, așa cum menționăm, ține de educație și de respectul față de tradițiile noastre.", a spus Cristina Popescu la dezbaterea „Tradiții românești în diaspora".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu