Clubul de fotbal FCSB a anunţat, vineri, transferul mijlocaşului Marco Dulca, de la Chindia Târgovişte, printr-un comunicat postat pe site-ul său oficial.
Publicitate
Mijlocaşul Marco Dulca, în vârstă de 23 ani, va purta tricoul cu numărul 20 la vicecampioana României. Marco Dulca, fiul fostului internaţional Cristian Dulca, s-a născut la 11 mai 1999, în Coreea de Sud. A început fotbalul la juniorii Universităţii Cluj, de unde a fost transferat de Swansea (Anglia).
A evoluat, la nivel de seniori, pentru FC Viitorul Constanţa, în sezonul 2019-2020, iar din august 2020 a jucat pentru Chindia Târgovişte, pentru care a adunat 73 de partide oficiale, 4 goluri şi 2 pase de gol.
Vezi această postare pe Instagram
FCSB a plătit pentru transferul lui Marco Dulca de la Chindia Târgoviște 250.000 de euro, clauza de reziliere a contractului mijlocașului.
Recent, Marco Dulca a fost foarte aproape de un transfer la Hoffenheim, însă clubul din Germania l-ar fi adus pentru a-l împrumuta imediat în liga a doua din Portugalia, mutare cu care nu a fost de acord.
FCSB i-a mai transferat săptămâna aceasta pe mijlocaşul ofensiv Valentin Miculescu (UTA), atacantul Bogdan Rusu (CS Mioveni), fundaşul Radu Boboc şi mijlocaşul Eduard Radaslavescu (ambii de la Farul Constanţa).
În această vară au mai sosit la FCSB fundaşul camerunez Joyskim Dawa (FC Botoşani), fundaşul estonian Joonas Tamm (Flora Tallinn) şi fundaşul algerian Rachid Bouhenna (CFR Cluj).
Acţionarul FC Rapid Dan Şucu s-a arătat împotriva unei decizii a Consiliului Municipal Sf. Gheorghe prin care o parte din bugetul local va ajunge sub formă de subvenţie la echipa de fotbal Spesi OSK, oficialul giuleştean afirmând că în acest fel din fonduri de la bugetul de stat vor fi plătite salariile fotbaliştilor covăsneni.
"Sunt echipe din oraşe mai mari care cu siguranţă se pot descurca din bugetul local, dar aici cu siguranţă nu se pot descurca. Domnul Dioszegi împarte cu toată lumea cheltuielile şi îşi păstrează pentru dânsul numai profitul. Tipul acesta de om de afaceri l-am întâlnit de câteva ori şi nu vreau să am de a face cu aşa ceva. Nu există o dorinţă a noastră de a scoate în evidenţă investiţiile maghiare, există însă subvenţii care se dau către anumite echipe cu care nu suntem de acord. Există o echipă care se numeşte Sepsi şi care este subvenţionată din toate părţile. Nimic de acolo nu este sănătos din punct de vedere economic. Totul este doar subvenţie. Sigur că este un mod pentru Viktor Orban de a câştiga voturi în Transilvania, asta e clar. Faptul că acest lucru se realizează cu banii contribuabililor din Ungaria e treaba dânsului, dar dacă se face şi cu banii mei, asta nu mai este treaba dânsului. Noi la Rapid numai impozitul pe salarii ne costă în jur de 400 de mii de euro pe an, de la 1 ianuarie a fost promovată o mărire de impozite şi ne cresc impozitele cu 120.000 de euro la aceleaşi salarii. Ce se întâmplă cu banii noştri, ajung la Sepsi?", a afirmat Şucu, joi, într-o conferinţă de presă.
Omul de afaceri a declarat că se aşteaptă ca prin presiuni politice bugetul local al oraşului Sf. Gheorghe să fie suplimentat de la bugetul de stat pentru a fi finanţată echipa de fotbal Sepsi OSK. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu