Marea Britanie, alegeri anticipate. Liderul laburiștilor salută decizia Camerei Comunelor

Camera Comunelor
Camera Comunelor

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, a salutat decizia Camerei Comunelor de a aproba organizarea de alegeri anticipate, afirmând că scrutinul reprezintă "o șansă care apare o dată la o generaţie de a transforma" Marea Britanie, informează cotidianul The Guardian.

"Alegerea la acest scrutin nu ar putea fi mai clară: un guvern laburist va fi de partea ta; în timp ce conservatorii lui Boris Johnson, care cred că s-au născut pentru a guverna, vor avea grijă doar de cei privilegiați",a afirmat Corbyn. Liderul laburist a adăugat că "scrutinul este o șansă care apare o dată la o generaţie de a transforma țara noastră"

"Vom lansa acum cea mai ambițioasă și radicală campanie pentru o schimbare reală pe care țara noastră a văzut-o vreodată. Aceasta este șansa noastră de a construi pentru următoarea generație o țară pentru cei mulți, nu pentru cei puțini și adecvați", a mai declarat liderul opoziției britanice.

Camera Comunelor a aprobat cererea premierului Boris Johnson

Camera Comunelor a aprobat, marţi seară, cererea premierului Boris Johnson de organizare a unui scrutin parlamentar anticipat pe 12 decembrie, în eforturile pentru depăşirea crizei Brexit.

Premierul Boris Johnson a introdus în Camera Comunelor un proiect de lege care prevede convocarea alegerilor parlamentare anticipate prin modificarea legii de desfăşurare a scrutinului la data fixată pentru finalul actualei legislaturi. Moţiunea de convocare a alegerilor parlamentare a fost aprobată cu 438 de voturi pentru şi 20 împotrivă, relatează Sky News. Această moţiune avea nevoie de majoritate simplă pentru a fi aprobată. Camera Lorzilor urmează să se pronunţe pe tema convocării scrutinului peste câteva zile, dar decizia va fi o formalitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel