Marea Britanie atentează la uniunea monetară din cadrul UE

David Cameron
David Cameron

Publicitate

Premierul britanic, David Cameron, amenință că va bloca modificarea tratatului UE, pentru crearea unei uniuni monetare mai eficiente. Marea Britanie solicită să-i fie acceptate de către partenerii din UE revendicările pentru un parteneriat mai lejer al țării cu uniunea, informează The Guardian, conform

Avertismentul lui Cameron a fost lansat într-un interviu la BBC, pe fondul speculaţiilor referitoare la conţinutul discursului pe care îl va susţine în această lună, pe tema solicitărilor sale pentru o relaţie mai puţin strictă cu Uniunea Europeană.

El a reiterat pe de altă parte că nu vrea ieşirea Marii Britanii din UE, argumentând că ţări din afara Uniunii precum Norvegia sunt supuse regulilor comunitare fără să aibă vreo influenţă asupra politicilor acesteia.

„Ce se întâmplă acum în Europa este o schimbare majoră, determinată de existenţa euro. Ţările din zona euro trebuie să se schimbe, pentru ca moneda să funcţioneze. Trebuie să se integreze mai mult. Nu există în lume o uniune monetară care să nu aibă o uniune bancară sau fiscală. Această schimbare implică o modificare a naturii organizaţiei, astfel că suntem îndreptăţiţi să cerem unele schimbări şi pentru noi”, a spus David Cameron.

Marea Britanie poate respinge prin veto modificările necesare pentru supravegherea bancară şi a deficitelor, pentru că orice schimbare în tratat necesită sprijinul tuturor membrilor UE.

Surse europene au declarat pe de altă parte că modificarea tratatului nu este imperios necesară, dar chiar şi aşa, dacă Marea Britanie se va opune, există soluţia acordurilor interguvernamentale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel