Marea Britanie: Curtea Supremă anunţă marţi decizia privind suspendarea parlamentului de premierul Johnson | DCNews
Cele mai citite

Marea Britanie: Curtea Supremă anunţă marţi decizia privind suspendarea parlamentului de premierul Johnson

Marea Britanie: Curtea Supremă anunţă marţi decizia privind suspendarea parlamentului de premierul Johnson

Curtea Supremă a Regatului Unit va decide, marţi dimineaţă, dacă măsura premierului Boris Johnson de a suspenda parlamentul a fost ilegală, hotărârea instanţei putând conduce la reconvocarea forului legislativ, transmite Reuters.

Decizia va fi luată de cei 11 judecători ai Curţii Supreme marţi la ora locală 10:30 (09:30 GMT). La 28 august, Regina Elisabeta a II-a a aprobat planul premierului Boris Johnson de a suspenda parlamentul britanic. Johnson anunţase, în aceeaşi zi, că va programa discursul Reginei în parlament pe 14 octombrie pentru a prezenta noua agendă legislativă, negând că astfel ar încerca să împiedice legislativul să-i blocheze planurile de Brexit.

Anunţarea agendei legislative pe 14 octombrie a redus intervalul de timp în care membri ai legislativului ar putea încerca să blocheze un Brexit fără acord. Pentru Boris Johnson, aceasta a reprezentat cea mai îndrăzneaţă manevră de până acum în demersul de a scoate Regatul Unit din Uniunea Europeană la 31 octombrie, notează Reuters.

Sursa: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din
Citește mai multe din
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Pe cine ați vota, în locul lui Fritz, la Primăria Timișoarei?
Nicolae Robu
Ovidiu Szime
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close