Marea Britanie: Româncă închisă pe nedrept. A născut în închisoare

foto: Captura BBC.com
foto: Captura BBC.com

Româncă Petruța-Cristina Boșoancă a fost ținută în închisoare mai bine de un an, deoarece anchetatorii din Marea Britanie nu au fost în stare să vadă că cea care o acuzase a spus numai minciuni. Femeia a şi născut, un băiețel, după gratii.

"Nimeni nu îmi va da înapoi 13 luni din viață", a spus Boșoancă, într-o declaraţie pentru BBC.

În vârstă de 25 de ani, Petruța-Cristina Boșoancă, a fost arestată în decembrie 2016 și eliberată lunea trecută, pe 29 ianuarie 2018, din închisoarea de la Bronzefield. Ea a stat 13 luni în închisoare, perioadă în care a dat naştere unui băiețel, pe care l-a botezat Cristian. A fost în cele din urmă eliberată, după ce la insistențele avocaților anchetatorii britanici a decis să ia în calcul dovezile pe care Boșoancă le tot prezenta, cu disperare, încă de la început, după cum noteză BBC.

Femeia era acuzată, împreună cu alte două persoane, Adrian Iordan și Anișoara Lăutaru, de trafic de carne vie şi prostituţie, denunțătorul fiind tot o româncă, în vârstă de 19 ani. Ea îi acuza pe cei trei că ar fi adus-o din România în Anglia ca să se prostitueze. Reclamanta a declarat că ar fi fost forțată să întrețineră relații intime contra cost, violată și că ar fi rămas însărcinată.

Doar că, la examinarea încrucișată, în a 17-a zi de proces, s-a dovedit că reclamanta mințea. Fata de 19 ani era deja însărcinată în momentul sosirii în Marea Britanie, în 2016, fiind examinată de doctori la trei zile după arestarea lui Boşoancă, ceea ce înseamnă că anchetatorii aveau informația încă de la început.

Informaţii medicale lipsă

Judecătorul Perrins, de la Tribunalul Wood Green Crown din Londra, a notat, în decizia de a stopa procesul, și faptul că avocaţii apărării a cerut informaţii medicale despre sarcina reclamantei încă din august 2017, însă răspunsul autorităților a fost, în mod repetat, că astfel de dovezi nu ar exista.

Potrivit sursei citate, faptul că anchetatorii nu au dezvăluit rapoartele medicale este "una dintre cele mai grave erori identificate în acest caz şi sunt necesare explicaţii suplimentare", a afirmat judecătorul.

Mai mult, apărătorii ceruseră în repetate rânduri ca polițiștii și procurorii să cerceteze mesajele scrise de reclamantă pe paginile de socializare. Abia la finalul anului trecut, în a doua zi a procesului, aceștia adăugat la dosar acele mesaje - 65.000 de linii de mesaje text. În ele, reclamanta se lăuda prietenilor că e însărcinată și vorbea despre identitatea tatălui copilului, înainte de a ajunge în Marea Britanie.

Petruța-Cristina Boșoancă și-a susținut tot timpul nevinovăția

Potrivit BBC, anchetatorii aveau informațiile relevante din social media încă din ianuarie 2017, dar nu le-au dezvăluit decât în decembrie! Avocații apărării, care au studiat probele din dosar, spun că dacă cineva muncea 4 zile cum trebui, totul se clarifica.

[citeste si]

"De ce nu au descoperit totul mai devreme? Am tot sperat să vadă adevărul (...) Toți sunt incompetenți (...) M-au ținut departe de familia mea, de fiul meu", a mai spus ea, în interviul dat la BBC. Petruţa-Cristina Boşoancă a spus că i-a fost foarte greu să nască singură, în închisoare, în urmă cu cinci luni.

„Nu era nimeni cu mine. În lunile în care trebuia să fiu fericită, eram fericită, dar şi nefericită, în acelaşi timp”, a spus femeia, cu lacrimi în ochi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel