Premierul britanic Boris Johnson va dezvălui măsuri extrem de dure pentru a stăvili răspândirea coronavirusului în Marea Britanie, după ce noua variantă de Covid-19 s-a dovedit mult mai infecțioasă
Conform The Sun, premierul se va adresa națiunii la ora locală 20:00 (22:00, ora României) pentru a transmite cetățenilor ce măsuri urmează. „Răspândirea noii variante de Covid-19 a dus la cazuri tot mai multe în toată țara. Premierul spune răspicat că noi pași trebuie luați acum pentru a opri creșterea, a proteja sistemul național de sănătate și a salva vieți”, a transmis un purtător de cuvânt al guvernului.
Anunțul prim-ministrului a venit după ce ministrul Sănătății, Matt Hancock, a explicat că nimic, inclusiv o carantină națională, nu este exclus din ecuație, după ce cifrele au ajuns la niveluri record în ultima săptămână.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu