Marea Britanie, SUA și Olanda, reacții după votul Senatului în cazul Șova

Ambasadele Marii Britanii, a SUA şi a Olandei în România au anunţat, miercuri, după ce Senatul a respins cererea de încuviinţare a arestării preventive a fostului ministru al Transporturilor, Dan Şova, că monitorizează cu atenţie evoluţiile privind ridicarea imunităţii parlamentarilor.

Ambasada SUA: Imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv

Ambasada SUA la București, solicitată de hotnews.ro să comenteze votul senatorilor în cazul Șova, a precizat, miercuri, că "imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv".

"Nu comentăm cu privire la cazuri individuale, dar considerăm că un principiu de bază al democraţiei este faptul că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv pentru a evita tragerea la răspundere a unor persoane. Trebuie să se permită anchetarea cazurilor de corupţie şi aplicarea legii", se arată în răspunsul misiunii diplomatice.

Ambasada subliniază că reducerea corupţiei este "vitală pentru dezvoltarea şi securitatea României".

Ambasada Marii Britanii: Monitorizăm evoluţiile din domeniul justiţiei, inclusiv deciziile Parlamentului

Tot miercuri, după ce Senatul a respins cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Dan Şova, Ambasada Marii Britanii la București a precizat că "monitorizează evoluţiile din domeniul justiţiei, inclusiv deciziile Parlamentului în ceea ce priveşte imunitatea parlamentară".

"Ultimul raport al Comisiei Europene referitor la progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) notează faptul că România a devenit mai eficientă în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt. Documentul remarcă, totodată, cu îngrijorare, că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a avut un succes limitat în a convinge Parlamentul să răspundă pozitiv cererilor sale pentru ridicarea imunităţii unor parlamentari, pentru a permite începerea unor investigaţii şi aplicarea măsurilor de arest preventiv", precizează misiunea diplomatică, adăugând că apreciază "rolul pozitiv al DNA în lupta împotriva corupţiei" şi sprijină eforturile sale constante în această direcţie.

Elena Udrea, după votul senatorilor în cazul Șova: Șocant! Avem de-a face cu o mizerie politică

"Organismele judiciare ale României, cum ar fi DNA, pun bazele unui principiu fundamental şi anume că nimeni nu este mai presus de lege. Suntem total de acord cu acest principiu", mai spune Ambasada Marii Britanii la Bucureşti.

Ambasada Olandei: Urmărim cu îngrijorare şi cu surprindere evoluţiile privind ridicarea imunităţii

Într-un mesaj postat pe contul de Facebook, Ambasada Olandei la București precizează că urmăreşte "cu îngrijorare şi cu surprindere evoluţiile privind ridicarea imunităţii parlamentarilor, mai ales în contextul în care partidele politice şi-au luat angajamentul de a lupta împotriva corupţiei. Credem cu tărie că legea se aplică tuturor, în acelaşi fel", se arată în răspunsul misiunii diplomatice, adăugând că are încredere că România şi instituţiile sale "iau în considerare recomandările din rapoartele MCV".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel