Toţi adulţii din Marea Britanie vor primi prima doză a unui vaccin anti-COVID-19 până la sfârşitul lunii iulie, a declarat sâmbătă premierul Boris Johnson înaintea unui anunţ planificat pentru luni despre măsuri de redeschidere prudentă a economiei, informează Reuters.
Boris Johnson va prezenta luni o foaie de parcurs privind relaxarea celui de-al doilea lockdown naţional impus în Anglia, după ce a atins, la jumătatea lunii februarie, obiectivul de a vaccina 15 milioane de britanici din categorii ale populaţiei cu risc ridicat de contaminare.
Marea Britanie intenţionează acum să vaccineze, cu o primă doză, populaţia de peste 50 de ani până pe 15 aprilie, conform anunţului făcut de guvern, după ce indicase anterior ca termen luna mai. Dacă toţi adulţii vor fi vaccinaţi până la sfârşitul lunii iulie, se va depăşi termenul stabilit anterior, care prevedea încheierea acestui proces până în toamnă. '
Vom urmări acum să administrăm o doză fiecărui adult până la sfârşitul lunii iulie, ajutându-i mai întâi pe cei mai vulnerabili dintre noi, şi să luăm măsuri suplimentare pentru a relaxa unele din restricţiile în vigoare', a declarat Boris Johnson. 'Dar nu ar trebui să existe nicio îndoială: calea de ieşire din lockdown va fi una precaută şi graduală, întrucât continuăm să ne protejăm pe noi şi pe cei din jur', potrivit Agerpres.
Până în prezent, Marea Britanie a administrat o primă doză de vaccin la 17.2 milioane de persoane, peste un sfert din totalul populaţiei de 67 de milioane de locuitori. Au fost lansate două vaccinuri, Pfizer/BioNTech şi AstraZeneca, iar sfatul oficialilor britanici este că poate exista un decalaj de 12 săptămâni între administrarea celor două doze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu