Jurnalista Laura Chiriac a declarat pentru DCNews că alegerile prezidențiale din acest an din România sunt marcate de un nivel fără precedent de indecizie și dezamăgire în rândul alegătorilor.
În intervenția live la DCNews, jurnalista Laura Chiriac a discutat despre dificultatea de a anticipa rezultatul și despre contextul politic tensionat care domină scena electorală.
Indecizie și frustrare în rândul alegătorilor
"Nu știu dacă vreodată, în ultimii 30 de ani, în România, sentimentul ăsta de indecizie, de frustrare, de scârbă la adresa politicienilor a fost atât de mare", a spus Chiriac, subliniind că mulți alegători încă nu s-au hotărât pe cine să voteze. Ea a remarcat că acest sentiment este resimțit inclusiv în cercul său apropiat: "Ieri, mulți dintre cei cu care am vorbit mă întrebau, ne întrebau, ne întrebam între noi: noi cu cine votăm?".
Controverse privind organizarea alegerilor
Laura Chiriac a criticat modul în care au fost organizate alegerile și schimbările de calendar electoral, subliniind că aceste decizii au alimentat confuzia și speculațiile privind o eventuală înțelegere între partidele politice. "S-a vorbit atât de mult despre blat. Ne amintim cât s-au sucit cu fixarea datei alegerilor. Prezidențialele ar fi trebuit să fie în septembrie, după care le-au mutat", a declarat ea.
În plus, jurnalista a subliniat dificultatea suplimentară creată de suprapunerea parlamentarelor cu Ziua Națională și sărbătoarea Sfântului Andrei, ceea ce ar putea afecta prezența la vot. "Acum au pus parlamentarele pe 1 decembrie, când, după cum știm, mulți dintre români sunt în vacanță", a adăugat Chiriac.
O competiție strânsă pentru turul al doilea
Referindu-se la actualul context electoral, Chiriac a menționat că lupta pentru calificarea în turul al doilea este extrem de echilibrată și imprevizibilă. "Din informațiile pe care le am și eu, și pe care le aveți și voi, e o luptă foarte strânsă pentru locul al doilea acum, iar ceea ce se va întâmpla în orele următoare poate fi realmente decisiv", a mai spus ea.
Vezi interviul complet:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu