Ultimele discursuri ale lui Traian Băsescu îi desăvârșesc opera. Marea sa realizare e pe cale să fie înfăptuită, dar pentru a reuși mai are nevoie de o mână de ajutor.
Publicitate
Sper s-o primească, la vot. Sper ca electoratul să-i lase în funcție regimul construit cu migală în obsedantul său deceniu, să-i acorde timpul necesar pentru prăbușirea finală. E imposibil de evitat o catastrofă, înscrisă în codul genetic al sistemului înființat prin Constituția din 1991.
Nu există ipocrizie mai mare decât să pretinzi că un om care câștigă puterea sprijinit de un partid va deveni peste noapte arbitru, va fi deasupra partidelor, nu se va amesteca în jocul electoral, va fi un fel de monarh constituțional, cu mandat limitat.
Tot ce este construit pe minciună se dezintegrează, așa cum s-a dezintegrat comunismul. Cu două centre de putere, la președinție și la guvern, România este în război pe frontul intern, de 20 de ani. Nu poți cere performanță economică sau reforme sociale când i se permite unui om, președintele, să conducă fără să aibă și răspunderea guvernării. Are mai multă putere decât monarhul absolut. Sper, deci, să câștige președinția.
Traian Băsescu este rezultatul selecției naturale din biotopul lui Antonie Iorgovan. Sper să nu se oprească, până la capăt, și să îi urmeze un președinte din aceeași specie. Ca să se sature toată lumea de președinți și de această așa zisă republică.
Marele merit al președintelui Traian Băsescu este că ne lasă ca alternativă doar monarhia.
Doar ca să vă faceți o idee despre ce am pierdut cu toții, comparați discursul de azi cu discursul unui șef de stat, urmărind acest link.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu