EXCLUSIV  Marea țeapă cu legumele și fructele vândute la poartă, din grădină! Alfred Bulai: Se fac escrocherii, nu cultivă nimic

foto captură Google Maps
foto captură Google Maps

Sociologul Alfred Bulai a vorbit despre marea escrocherie a legumelor și fructelor vândute la poartă, de țărani. 

Publicitate

În aventura căutării legumelor și fructelor cu gustul de altădată, românii se încred, adesea, în vorba țăranului cu mâinile muncite, ce-i așteaptă la poartă cu lada de produse proaspete din grădină. Însă, nu mereu - sau chiar foarte rar - această situație este exact așa cum arată. Astfel, după cum remarcă și sociologul Alfred Bulai, produsele din grădina țăranului sunt, de fapt, distribuite la poarta lui, căci imaginea omului de la sat, ce așteaptă pe marginea drumului național, vinde. Astfel, aceleași produse se regăsesc în porțile gospodăriilor ce mărginesc drumurile naționale. Bat la ochi? Bat! Pentru cumpărători deja este evident că bătrânul/a n-au nicio ogradă, căci emanciparea a ajuns și la sat, iar pământul, oricât de roditor ar fi, nu e de vânzare. La poartă, ajung aceleași produse de import, poate doar mai ieftine. Așa se face că același ”model” de cartofi se găsește la vânzare, frumos, în plasă, la toți gospodarii din sat. 

Iată discuția purtată în emisiunea ”Nod în Papură” de sâmbătă: 

”Se fac escrocherii și de felul următor. Pe drumuri naționale, mai sunt oameni care vând în poartă mere, pere și tot felul de chestii. Mare parte dintre ei nu au nimic în curte, nu cultivă nimic, le cumpără și le pun la drum. Sigur, omul se gândește: ”băi, am luat-o de la om din curte, vorba aia”” spune sociologul Alfred Bulai. 

”Omul se gândește, dar nu se uită peste gard? Hai să văd și eu unde le-ai cultivat” spune jurnalistul Val Vâlcu. 

”Are pe deal, zice că are pe deal, nu te duci pe deal acum să le vezi. Dar când are 10-12 feluri de fructe... lasă-mă în pace! Nici nu poți să ai plantație de trei pomi, trebuie să ai zeci de copaci dintr-un soi, pentru producție. N-am problemă, e piață liberă, să aducă de unde vor. În zona asta, trebuie să ai un gen de protecționism teribil” spune Alfred Bulai.

Jurnalistul Val Vâlcu a dat, în acest context, exemplul unui vânzător care avea cârnați bio și pepeni, care, întrebat de unde sunt pepenii a răspuns: ”Pepenii sunt de la supermarket, cârnații sunt din curte”. 

Vezi mai mult în video: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel