IRCC ar urma să depășească ROBOR în acest an.
Publicitate
IRCC va înregistra un nivel zilnic mai ridicat decât ROBOR începând cu finalul trimestrului II - începutul trimestrului III, susţine economistul Iancu Guda, conform Agerpres.
”Acum este 5,7% (IRCC - n. r.). Ştim deja, va fi 6,04% în trimestrul următor. Probabil că mai continuă creşterea, fiind un decalaj de 6 luni. El se calculează trimestrial, dar mă refer la valoarea zilnică, nu la cea calculată trimestrial pentru rate. Final de trimestrul II - început de trimestrul III va fi momentul în care IRCC va fi peste ROBOR", a spus Iancu Guda, într-o conferinţă de presă.
În opinia acestuia, ROBOR va mai scădea, iar în aceste condiţii economistul estimează că IRCC va ajunge la 6,5%, iar ROBOR la 6%.
"Dacă inflaţia se înscrie pe trendul de scădere anticipat în scenariul de bază al Băncii Centrale, ar trebui să vedem un ROBOR de 6% până la sfârşitul anului cel mult", a precizat Iancu Guda.
Întrebat dacă nivelul ROBOR va fi sub nivelul dobânzii de politică monetară, el a răspuns afirmativ, menţionând că piaţa vede rata cheie situată în coridorul 7% - 7,5%.
"Poate unii se întreabă de ce când inflaţia a crescut dobânda a crescut şi când inflaţia scade dobânda rămâne acolo. Pentru că în continuare este sub inflaţie. Adică, până la sfârşitul anului să vedem o inflaţie spre 10%, o dobândă de politică monetară de 7%, 7,25%, dacă o vor duce maxim 7,5% - nimeni nu anticipează un nivel mai sus -, totuşi pentru o inflaţie care este 16% şi se va duce spre 10%, e necesară. Deci, să scazi dobânda de politică monetară mai jos de acest prag, 7%, când inflaţia încă rămâne de două cifre, peste 10%, e prematur", a susţinut economistul Guda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu