EXCLUSIV  Marele câștigător după eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni. Sondaj DCNews

Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Diana Șoșoacă a fost eliminată din cursa pentru Palatul Cotroceni, nu o dată, ci de două ori! 

Diana Șoșoacă, preferata diasporei la alegerile din 9 iunie, ratează cursa prezidențială, mai întâi respinsă de CCR, apoi de BEC. Diana Șoșoacă și-a depus inițial candidatura la Biroul Electoral Central, care i-a și dat undă verde. Însă, și candidatura sa, ca și a altora, a ajuns pe masa Curții Constituționale a României, care a anunțat că acceptă contestația și îi anulează, prin urmare, candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Cu doar 10 minute înainte de a se încheia termenul limită de depunere a candidaturilor, la 23:50, Diana Șoșoacă și-a redepus candidatura la alegerile prezidențiale, cu aceleași semnături, de această dată fiind respinsă de BEC.

”Trădătorul” câștigă

Imediat după ”descalificare”, Diana Șoșoacă a intrat pe Facebook, în live, urlând la adresa lui George Simion, pe care l-a făcut trădător, probabil anticipând că liderul AUR va fi marele câștigător în urma eșecului său. 

George Simion, pe de altă parte, făcând aluzie la cazul Dianei Șoșoacă, fără a o numi direct, a declarat, în urmă cu o zi, la Botoșani: ”Niciodată, în România ultimilor 20 de ani, nu s-au făcut încălcări electorale atât de grave. Pe 9 iunie, am asistat la alegeri fraudate, comasate neconstituțional, la alegeri făcute ca PSD și PNL să guverneze în continuare 10 ani de acum înainte. Astăzi, când avem alegerile parlamentare și prezidențiale împreună, procurori, judecători, Curte Constituțională și toate componentele sistemului represiv sunt puse pentru a anihila opoziția politică. A apărut o știre că unul din contracandidații mei la alegerile prezidențiale nu este lăsat să candideze. Așa ceva este inacceptabil. Din 1989, nu s-a mai întâmplat așa ceva. Aștept motivarea CCR care să consfințească ceea ce știm deja. Trăim într-un stat represiv, totalitar, polițienesc, într-un stat care închide gura celor care se opun sistemului”

Sondajul realizat de DCNews arată că George Simion este marele câștigător după eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa prezidențială. Întrebați ce candidat vor alege votanții Dianei Șoșoacă, 51,5% din cititori au răspuns George Simion, 16,7% Marcel Ciolacu, 14,5% Elena Lasconi, 12,4% Mircea Geoană și 5,2% Nicolae Ciucă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel