Rusia ia tot ce prinde din Ucraina, după grâul din Donbass şi oţelul de la Mariupol, începe oficial şi marele „furt de copii”, după cum îl numeşte Kievul.
Vladimir Putin a cucerit deja zone mari din estul şi sudul ţării şi nu pierde timpul. Rusia confiscă din Ucraina ceea ce are mai de preţ. S-a vorbit despre transportul metalului la Rostov-pe-Don prin Marea Azov şi despre cele ale cerealelor.
Ieri, însă, liderul de la Kremlin şi-a pus semnătura pe decizie socotită istorică: un „ukaze” (decret) pentru a putea face rost de „pradă de război” din rândul naţiunii atacate.
Scopul este rusificarea prin forţă a orfanilor şi minorilor luaţi de la părinţii lor în Ucraina, obligarea acestora să depună un jurământ de adeziune şi loialitate faţă de regimul care le-a distrus familiile, oferirea de noi mame şi taţi aliniaţi cu armata care este devastatoare astăzi.
Intenţia legii lui Putin este de a face din micii ucraineni fără părinţi - mii dintre ei aflaţi în regiuni subordonate Moscovei - tineri ruşi care vor putea să se alăture armatei în viitor.
Potrivit Associated Press, la începutul războiului, în februarie, erau peste 300 de copii ucraineni găzduiţi anterior de familii americane care căutau să-i adopte în mod oficial.
Ryan Hanlon, directorul executiv al Consiliului naţional pentru adopţii, a declarat că cel puţin 200 de familii se aflau într-un anumit punct al procesului de adopţie, care durează între doi şi trei ani în condiţii ideale, procese care acum sunt lăsate în ceaţă.
Numai copiii orfani şi cei pentru care drepturile părinteşti au fost anulate pot fi adoptaţi, iar stabilirea identităţilor şi a statutului de familie este imposibilă pentru mulţi copii, în condiţiile în care instanţele ucrainene nu se reunesc şi din cauza altor probleme, a spus Hanlon.
El a spus că este greu pentru familiile care au găzduit deja copii ucraineni, dar ale căror vise de adopţie au fost acum amânate pe termen nedefinit.
În 2020 au avut loc peste 200 de adopţii din Ucraina în SUA şi aproape 300 în 2019, a precizat AP, citând statistici ale Departamentului de Stat al SUA, noteaza Mediafax.
Guvernatorul regiunii Lugansk a vorbit la o televiziune ucraineană despre avansul Federației Ruse în orașul Severodonețk.
„În Severodonețk, o parte a orașului este deja sub controlul armatei ruse”, a spus el la postul 1+1.
„Cu câteva zile în urmă au spus că au pus mâna pe întreg orașul – dar nu este cazul”, a adăugat el. „Avem băieții noștri acolo – ei ripostează. Deci, ei [rușii] nu pot avansa fără a întâmpina ripostă”
„Nu cred că există un risc de încercuire [al Severodonețk]; O retragere a trupelor rămâne posibilă la Lysychansk”, a spus Serhiy Haidai.
„Tot teritoriul rămas sub control ucrainean este bombardat”, a adăugat el, conform BBC.
Volodimir Zelenski a declarat că a durat prea mult timp pentru a se ajunge la un acord asupra noilor sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei, subliniind că ultimul pachet a fost introdus în urmă cu aproape două luni.
Într-un discurs adresat poporului ucrainean, el a declarat că îi este recunoscător lui Charles Michel, preşedintele Consiliului European, pentru că "a încercat să găsească compromisurile necesare" pentru a face posibile aceste măsuri, conform Sky News.
"Rusia trebuie să simtă un preţ mult mai mare pentru agresiunea sa", a spus el. "Punctul cheie este, bineînţeles, petrolul. Cred că, în orice caz, Europa va trebui să renunţe la petrolul rusesc şi la produsele petroliere" a declarat Zelenski.
"Pentru că este vorba despre independenţa europenilor înşişi faţă de armele energetice ruseşti. Şi cu cât mai repede se va întâmpla acest lucru, cu cât mai completă va fi renunţarea la petrolul rusesc, cu atât mai mare va fi beneficiul pentru Europa însăşi, în cele din urmă" a conchis preşedintele Ucrainei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News