Fosta jucătoare de tenis, recunoscută până la Serena Williams ca fiind cea mai bună sportivă din istorie, a dat vina pe comunitatea LGBTIQ+ pentru faptul că și-a pierdut titlul în fața americancei.
Margaret Court se simte extrem de nedreptățită din cauza felului în care a fost neglijată de presa internațională, motiv pentru care a creat o conspirație potrivit căreia persoanele gay sunt de vină că a fost uitată de public. Totodată, ea consideră că discursul de incitare la ură trebuie să beneficieze de libertatea de exprimare.
Court, în prezent predicatoare la o biserică din Australia, a acordat un interviu pentru „The Telegraph“: „Sunt ignorată pentru că sunt predicatoare și pentru că am fost mereu împotriva căsătoriilor între persoanele de același sex. Mi-am exprimat părerile și am fost atacată vehement pentru ele. Dar convingerea mea e că trebuie să avem libertatea de exprimare. Eu respect toată lumea și, la biserică, sunt predicatoare pentru toți, indiferent de convingerile lor“.
„Eu am admirat-o pe ea, ca jucătoare de tenis, dar nu cred că ea m-a admirat vreodată (...) În primul rând, ea a jucat 7 ani mai mult decât mine. Eu m-am retras definitiv la 34 de ani. Și avusesem înainte o retragere de doi ani, pe când aveam 25 de ani, crezând că nu mă voi întoarce niciodată pe teren. M-am căsătorit, am făcut un copil, după care am revenit în tenis și am avut un an excelent, câștigând 24 din cele 25 de turnee la care am participat. Apoi, eu m-am întors pe teren și după nașterea celui de-al doilea copil! După prima naștere, am câștigat trei trofee de Grand Slam. Serena, după ce a născut-o pe Olympia, n-a mai cucerit niciun trofeu major“.
Court a criticat-o pe Serena Williams pentru că nu i-a adresat complimente adversarei, la ultimul meci al carierei:
„A fost urât că n-a vorbit mai mult despre adversara ei în discursul ei de retragere. Noi am fost învățați să fim niște exemple de urmat pentru tineri prin comportamentul nostru. Am fost învățați să ne respectăm adversarele. Pe vremea mea, învățai din înfrângeri și exista respect reciproc între noi, în circuit“.
„Mi-ar fi plăcut enorm să joc acum. E mult mai ușor acum să fii în circuit. Îmi doream enorm să-mi iau prietenii și familia cu mine în turnee, în diferite colțuri ale lumii. Dar nu era posibil așa ceva, pe vremea mea. Trebuia să călătoresc singură zece luni pe an. Oamenii nu realizează cât de greu e asta. Apoi, fiind amatori, eram nevoiți să jucăm săptămână de săptămână, pentru că n-aveam bani altfel. Acum, jucătorii iau avionul, se duc unde vor, se întorc când vor. Pe vremea noastră, n-aveai antrenor, n-aveai psiholog. Cădeam în depresie departe de casă. Mă dezamăgește profund faptul că oamenii n-au respect pentru ce am îndurat noi“, a concluzionat Court.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu