Margrethe Vestager promite la audierea în Parlamentul European că va veni cu propuneri pentru folosirea etică a inteligenţiei artificiale

Comisarul desemnat pentru concurenţă Margrethe Vestager, care ar urma să devină şi vicepreşedintă a Comisiei Europene răspunzătoare de agenda cu privire la o Europă pregătită pentru era digitală, s-a angajat marţi, în cadrul audierii în faţa comisiilor de specialitate ale Parlamentului European, că va prioritiza utilizarea etică a inteligenţei artificiale şi va depune eforturi pentru a construi încrederea în serviciile digitale, relatează dpa şi Reuters, citează Agerpres.

Vestager ar urma să devină cel mai important vicepreşedinte al noii Comisii Europene conduse de Ursula von der Leyen, dar are nevoie de aprobarea formală a Parlamentului European, ca parte a echipei care ar urma să-şi înceapă mandatul de la 1 noiembrie.

"Trebuie să răspundem preocupărilor oamenilor privind tehnologia şi în acel proces să construim încrederea", le-a spus daneza eurodeputaţilor. Ea s-a angajat să lucreze la o lege privind serviciile digitale care ar actualiza reglementările privind responsabilitatea legală şi siguranţa pentru platformele, serviciile şi produsele digitale.

"Trebuie, de asemenea, să reglementăm modul în care companiile adună, utilizează şi distribuie datele, în aşa fel încât toată societatea să beneficieze de acest lucru", a adăugat ea.

Vestager s-a angajat să vină în primele sale 100 de zile de mandat cu propuneri pentru dezvoltarea unei abordări europene a inteligenţei artificiale, asigurându-se că aceasta este utilizată etic, "pentru a sprijini procesul uman de luare a deciziilor şi nu pentru a-l submina".

În ultimii cinci ani, politiciana daneză şi-a făcut un nume prin faptul că nu a mai tolerat reducerile de taxe acordate unor multinaţionale precum Apple, Starbucks şi Amazon în Europa.

Marţi ea a spus şi că preferă să facă uz de amenzi şi alte penalităţi în loc să destructureze companii, afirmând că o astfel de abordare ar avea mai puţine efecte dăunătoare asupra companiilor şi a pieţei.

"Destructurarea companiilor este un instrument pe care îl avem la dispoziţie, acest lucru poate fi făcut. Problema este că am obligaţia de a utiliza instrumentul cel mai puţin intruziv pentru a restabili concurenţa corectă", le-a spus ea eurodeputaţilor.

"Deoarece este ceva semnificativ să destructurezi o companie, evident am obligaţia să încerc orice altceva poate fi un instrument bun pentru a rezolva situaţia", a adăugat ea.

Vestager a aplicat în trecut amenzi substanţiale şi a dispus companiilor să-şi schimbe practicile de afaceri. Ea ar urma să ceară fabricantului de cipuri Broadcom să-şi suspende unele dintre practicile de afaceri până când se va încheia investigaţia pe care o coordonează asupra unor potenţiale practici de afaceri anticoncurenţiale, potrivit unei surse citate de Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel